Blocarea bugetului european a depreciat leul

Veto-ul dat de Polonia și Ungaria privind adoptarea proiectului bugetului UE pentru perioada 2021-2027 şi a finanţărilor în curs, care condiţionează accesul la fonduri europene de respectarea statului de drept, a avut ca efect deprecierea monedelor de la marginea zonei euro.

Marți, cursul euro a crescut de la 4,8715 la 4,8729 lei. Înainte de deschiderea pieței locale, cotația monedei unice a scăzut în Asia la 4,869 lei, dar tranzacțiile se realizau apoi în culoarul 4,871-4,876 lei.

Euro creștea ușor pe piețele internaționale la 1,1846-1,1877 dolari. Unii dintre analiști considerau că pasul făcut înapoi de moneda americană se datora votului care urmează să fie dat în această săptămână în Senatul SUA în privința nominalizării pentru consiliul guvernatorilor Rezervei Federale a economistei Judy Shelton, care a criticat în trecut instituția. O astfel de decizie se consideră că va politiza Fed și va afecta dolarul pe termen mediu.

La noi, cursul monedei americane a scăzut de la 4,1132 la 4,1042 lei.

Moneda elvețiană fluctua între 1,08 și 1,083 franci/euro iar media ei a scăzut de la 4,5106 la 4,5088 lei.

Informația apărută în presa de la Londra, conform căreia negociatorul-şef britanic al Brexitului anticipează semnarea unui acord comercial cu Uniunea Europeană a avut darul de a aprecia lira sterlină la 1,1125-1,1168 euro, ceea ce a făcut ca media ei să urce de la 5,4221 la 5,4361 lei.

Uncia de aur fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.886-1.892 dolari. Deprecierea monedei americane a făcut ca prețul gramului de aur stabilit de BNR să coboare de la 250,1916 la 249,1285 lei.

Marții, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,04%. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,11% iar cel la 12 luni la 2,14%.

Monedele din regiune se depreciau față de euro. Media celei poloneze a urcat de la 4,4753 la 4,4953 iar a celei maghiare de la 358,08 la 361,4 forinți.

Bitcoin a crescut luni noaptea la un nou maxim al acestui an de aproape 16.900 dolari, valoare care se mai tranzacționa la sfârșitul lui decembrie 2017. Marți cotațiile fluctuau în culoarul 16.500-16.800 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.