Început de lună pe verde pentru LEU

Prima ședință a pieței valutare a fost calmă pentru leu. El a preluat evoluția apreciativă manifestată la nivel regional, datorată creșterii apetitului pentru risc.

După minivacanța prilejuită de Sărbătoarea Națională, cursul euro scăzut de la 4,8735 la 4,8721 lei, într-o ședință în care tranzacțiile se realizau într-un culoar îngust, 4,87-4,874 lei.

Atrage atenția scăderea rezervei valutare a BNR, de la 33,795 miliarde euro, în octombrie, la 33,393 miliarde euro la finalul lui noiembrie. Reducerea nu este îngrijorătoare, banca centrală dorind să majoreze lichiditatea din piață, motiv pentru care a redus în ultima parte a lunii trecute rezerva minimă în valută a băncilor comerciale de la 6% la 5%.

Anticiparea unei redresări economice mai rapide la nivel mondial, lansarea celor două vaccinuri anti-covid dar și măsurile de stimulare monetară și fiscală care sunt așteptate din partea viitoarei Administrații Biden, au fost tot atâtea motive pentru reducerea semnificativă în dolar, care este considerată drept o „monedă refugiu”, la fel ca și yenul sau francul elvețian.

Aceasta a provocat o scădere a indexului dolarului la cel mai redus nivel din ultimii doi ani şi jumătate iar moneda europeană a crescut miercuri la 1,2043-1,2089 dolari, valori care nu au mai fost atins din aprilie 2018.

În aceste condiții, cursul monedei americane a scăzut miercuri de la 4,0875 la 4,0443 lei.

Moneda elvețiană se deprecia la 1,083-1,087 franci/euro, iar cursul ei a coborât de la 4,5081 la 4,4931 lei.

Lipsa progreselor în ceea ce privește acordul comercial post-Brexit a provocat scăderea lirei sterline la 1,1060-1,1130 euro iar a cursului de la 5,4471 la 5,3981 lei.

Prețul gramului de aur a crescut miercuri de la 237,6576 la 237,9394 lei, evoluție determinată de creșterea unciei pe piețele specializate până la 1.832 dolari, după ce în precedentele două zilele cotațiile au scăzut până la 1.762 dolari.

Prima ședință din decembrie a găsit dobânzile interbancare la valori similare cu cele de la finalul lui noiembrie.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,04%. La rândul său, indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,10% iar cel la 12 luni la 2,13%.

Monedele din regiune se apreciau față de euro. Media celei poloneze a fost stabilită la 4,4662 zloți/euro, față de 4,4843 la sfârșitul lunii trecute, iar a celei maghiare la 356,90 forinți/euro, față de 361,2 la finalul lui noiembrie.

Bitcoin a crescut marți la aproape 19.500 dolari, dar a coborât miercuri pe platformele specializate spre 18.400 dolari.

La aprecierea din ultimele săptămâni a bitcoin au contribuit mai mulți factori printre care și lansarea, probabil la începutul anului viitor, de către o asociație de companii, în frunte cu Facebook, a „Diem Dollar” (fostă „Libra”), o criptomonedă care va fi bazată pe dolar.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.