Un oficial al Agenției Europene a Medicamentului spune că există o legătură între vaccinul AstraZeneca și cazurile de cheaguri de sânge raportate după administrarea acestuia.
Într-un interviu acordat ziarului italian Il Messaggero, Marco Cavaleri, șeful strategiei pentru vaccinuri de la Agenția Europeană a Medicamentului a spus că este „clar că există o legătură cu vaccinul, dar încă nu știm ce cauzează această reacție”.
Oficialul EMA a spus că există un număr mai mare de cazuri de tromboze cerebrale (coagulare a sângelui în creier) în rândul persoanelor mai tinere vaccinate decât era de așteptat, comparativ cu populația generală.
Cu toate acestea, EMA a insistat încă de săptămâna trecută că „legătura cauzală cu vaccinul nu este dovedită” și continuă să recomande oamenilor să se vaccineze.
„EMA este de părere că beneficiile vaccinului AstraZeneca în prevenirea COVID-19, cu riscul asociat de spitalizare și deces, sunt mai mari decât riscurile de efecte secundare”, a declarat agenția într-un comunicat publicat pe 31 martie.
El a precizat, totodată, că săptămâna aceasta EMA va emite o evaluare actualizată.
„Încercăm să obținem o imagine precisă a ceea ce se întâmplă, pentru a defini în detaliu acest sindrom cauzat de vaccin. În următoarele ore, vom spune că există o legătură, dar trebuie totuși să înțelegem cum se întâmplă acest lucru”, a spus Marco Cavaleri.
#BREAKING European Medicines Agency (EMA) top official says there is link between AstraZeneca Covid vaccine and blood clots, but cause not clear pic.twitter.com/Fb1qftFzS7
— AFP News Agency (@AFP) April 6, 2021