Pacienții de la ATI pot fi vizitați de familie

Decizia este valabilă și pentru bolnavii de COVID dar cu respectarea unor condiții stricte pentru prevenirea infectării cu coronavirus.

Pacienții în stare gravă, inclusiv cei de la terapie intensivă, vor putea fi vizitați de către membrii familiei cu respectarea unor condiții stricte pentru prevenirea infectării cu coronavirus. Această decizie s-a luat la Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

Managerul spitalului, dr. Alexandru Calancea, a declarat că hotărârea a fost luată împreună cu medicul epidemiolog încă de când a preluat mandatul pentru conducerea interimară a unității medicale, în iulie anul trecut.

„Am decis că este bine și putem să aprobăm aceste vizite pentru pacienții aflați în stare gravă. Este foarte important că acești pacienți să aibă suportul celor dragi. Am încercat să suplinim prin prezența medicilor și psihologilor, dar nu este întotdeauna de ajuns”, a afirmat Alexandru Calancea, citat de Monitorul de Suceava.

Spitalul din Suceava a elaborat o procedură care reglementează accesul la pacienții în stare gravă, atât în secția ATI-Covid, cât și în celelalte secții. Accesul se face cu respectarea strictă a regulilor epidemiologice, cu echipare corectă cu un combinezon și cu asumarea anumitor riscuri din partea celor care vizitează un pacient. Vizitele sunt permise doar pentru rudele de gradul I și doar o singură persoană poate merge la pacient.

Ruda de gradul I trebuie să facă o cerere către directorul medical și trebuie să semneze un formular că își asumă potențialul risc de infectare. Timpul petrecut la pacient este de maximum 10 minute.

„Încercăm să înțelegem nevoia celui care se află în suferință și să-i ameliorăm starea de sănătate. Zilnic, în toate secțiile spitalului sunt cam 10-15 vizite pe zi”, a precizat dr. Alexandru Calancea.

Coordonatorul secției ATI Covid din spital, dr. Dănuț Barbunc, a explicat că utilitatea acestor vizite din partea familiei, îndeosebi pentru pacienții conștienți din ATI, este de necontestat.

„Asta a fost și logica permisiunii de vizită. Pe pacienți îi ajută. Plus că foarte mulți nu au încredere în ce facem noi aici. Așa, când vin, le arătăm că este permanent o asistentă în fiecare salon, noi suntem aici tot timpul, este infirmieră și atunci înțeleg și ei situația”, a spus dr. Dănuț Barbunc.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.