Cod Portocaliu de vijelii puternice și ploi în toată țara

Avertizarea emisă de meteorologi este valabilă de joi de la ora 12 până vineri dimineață la ora 6.

Rafalele de vânt vor atinge 80-100 km/h, iar cantitățile de apă vor atinge 30 l/mp.

Meteorologii au emis o avertizare meteorologică de Cod Portocaliu de vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale pentru majoritatea județelor din țară, cu excepția Dobrogei, unde a fost emis un Cod Galben pentru aceleași fenomene meteorologice.

„La început în Banat, Crișana, Maramureș, iar după-amiaza și noaptea mai ales în Transilvania, Oltenia, Moldova și Muntenia vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină, îndeosebi de medii și mari dimensiuni. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe alocuri 40…60 l/mp”, a precizat ANM.

Cod Galben de caniculă

În același timp, în sudul și sud-estul țării este în vigoare un Cod Galben de caniculă, iar în județele Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași un Cod Portocaliu.

În sudul și sud-estul țării, disconfortul termic va fi ridicat și va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade.

În județele Olt, Teleorman, Giurgiu și Călărași disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 38 și 40 de grade.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.