Primăria Botoşani ar putea renunţa la proiectul european privind modernizarea căii de rulare a tramvaielor

Primăria municipiului Botoşani ar putea renunţa la un proiect european în valoare de 180 de milioane de lei, din cauza cofinanţării foarte mari care trebuie asigurată de la bugetul local, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Potrivit acestuia, municipalitatea ia în calcul varianta de a nu mai implementa proiectul privind modernizarea căii de rulare a tramvaielor şi achiziţia de tramvaie noi, în condiţiile în care suma care trebuie finanţată din bugetul propriu se ridică la 60 de milioane de lei.

„Există riscul să primim o ofertă financiară mult prea mare şi să luăm decizia să renunţăm la acest contract, dar acest lucru îl voi comunica la sfârşitul lunii, atunci când se încheie procedura. Valoarea cofinanţării este fabuloasă. Discutăm de 60 de milioane de lei la o finanţare europeană de 180 de milioane de lei, iar voinţa botoşănenilor este de a avea un transport public în comun cu alte mijloace în afară celor pe care le-am avut până acum şi pentru care am primit finanţare europeană, adică transportul cu tramvaiul”, a afirmat Cosmin Andrei.

Acesta susţine că, în momentul de faţă, procedura de achiziţie publică în urma căreia ar urma să fie desemnată firma care să execute lucrările de reabilitare a căii de rulare este în desfăşurare, există două companii de construcţii interesate să încheie un astfel de contract.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.