Dan Petrescu a fost numit, marţi, în funcţia de antrenor al echipei de fotbal CFR Cluj, a anunţat clubul pe site-ul său oficial.
„Suntem bucuroşi să vă anunţăm că Dan Petrescu este, începând de astăzi, noul antrenor al echipei CFR 1907 Cluj!”, se arată în comunicat.
Petrescu a câştigat trei din ultimele patru titluri de campioană ale echipei din Gruia, care în sezonul trecut a fost condusă spre titlu de alt tehnician, Edward Iordănescu.
„Avem toată încrederea că prin experienţa şi devotamentul său, Dan Petrescu va reuşi să obţină şi în perioada care urmează performanţe notabile pe banca CFR-ului”, precizează clubul, adăugând că în zilele următoare va fi prezentată şi echipa cu care Dan Petrescu va lucra la Cluj-Napoca.
CFR Cluj s-a despărţit la finalul sezonului trecut de Edi Iordănescu, iar pe 2 iunie l-a instalat ca antrenor pe Marius Şumudică. Acesta din urmă şi-a reziliat sâmbătă contractul cu campioana României, deoarece „ambiţiile conducerii privind parcursul european din acest sezon erau altele”, după cum a motivat clubul într-un comunicat.
CFR Cluj a câştigat toate cele şapte partide jucate în acest sezon în Liga I (şase cu Şumudică pe banca tehnică), dar a pierdut Supercupa României (la loviturile de departajare, cu Universitatea Craiova), fiind eliminată pe rând din Liga Campionilor (de Young Boys Berna) şi din Europa League (de Steaua Roşie Belgrad). CFR va juca totuşi în grupele Europa Conference League, într-o grupă cu AZ Alkmaar, FK Jablonec şi Randers FC.
Dan Petrescu este cel mai titrat antrenor din istoria grupării CFR Cluj, cu trei titluri consecutive câştigate, 2017/2018, 2018/2019 şi 2019/2020.
El a mai condus formaţia clujeană în două mandate, 10 iunie 2017 – 5 iunie 2018 şi 22 martie 2019 – 30 noiembrie 2020.
Primul meci pe care îl va juca CFR Cluj sub conducerea lui Dan Petrescu este în deplasare pe Stadionul Municipal din Botoșani cu echipa antrenată de Marius Croitoru. Partida va avea loc pe 11 septembrie 2021, la ora 21.00.