Presiunea pe raportul leu/euro se poate amplifica în perioada următoare, în condițiile în care deficitul de valută rămâne unul foarte mare.
Conform BNR, deficitul de cont curent al României s-a majorat în primele nouă luni ale anului la 11,5 miliarde euro, faţă de 7,8 miliarde euro în perioada similară din 2020, în condițiile în care deficitul comercial s-a ridicat la 16,2 miliarde euro.
În dimineața de luni, înainte de deschiderea pieței românești, pe cea asiatică, cotația euro a atins un maxim de 4,957 lei. Tranzacțiile locale se realizau în culoarul 4,946-4,951 lei ceea ce a făcut ca media monedei unice să crească de la 4,9476 la 4,9489 lei.
Moneda unică fluctua între 1,1437 și 1,1464 dolari, valori aproape identice cu cele de vineri, ceea ce a făcut ca media monedei americane să scadă ușor de la 4,3235 la 4,3218 lei.
Analiștii atrag atenția că privirile investitorilor vor fi îndreptate către Regatul Unit, unde vor fi publicate miercuri datele privind inflația, după ce săptămâna trecută Banca Angliei a decis să mențină dobânda sa de politică monetară la 0,1%. În piața locală, cursul lirei sterline a crescut de la 5,7907 la 5,7994 lei.
La rândul ei, moneda elvețiană s-a apreciat la 1,053-1,055 franci/euro iar media ei a atins un nou record de 4,6987 lei.
Prețul gramului de aur a crescut de la 256,7016 la 258,7929 lei, efect al aprecierii monedei americane și a menținerii unciei în culoarul 1.857-1.864 dolari.
După mai multe săptămâni de creștere, indicii ROBOR au cunoscut o ședință de stagnare, în condițiile în care lichiditatea din piața monetară s-a majorat, motiv pentru BNR să realizeze, după o pauză de o lună, o operațiune de tip depo. Au fost atrase de la băncile comerciale depozite în valoare de aproape 8 miliarde de lei, cu scadența la o săptămână cu o dobândă de 1,75%/an, egală cu cea de politică monetară.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 2,59%, valoare identică cu cea de vineri. Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,72% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 2,82 la 2,83%.
În regiune, media monedei maghiare se deprecia la 367,08 forinți/euro iar a celei poloneze se aprecia la 4,6365 zloți/euro.
Bitcoin fluctua între 65.300 și 66.300 dolari iar ether între 4.630 și 4.770 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.
Radu GEORGESCU