Cursul euro rămâne sub 4,95 lei

Farmaciile Dr. Max – Parasinus Penta pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă, incluzând febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri în gât, precum și a simptomelor asociate inflamației sinusurilor (nas înfundat, durere la nivelul sinusurilor).

Piața valutară românească a fost mult mai calmă decât mișcările depreciative din regiune. La aceasta contribuie semnificativ regimul de flotare controlată a leului utilizat de BNR, care presupune prezența în piață a băncii centrale în momentele în care sunt necesare reglaje.

Chiar dacă moneda europeană sau cele din regiune au cunoscut deprecieri, evoluția leului a continuat să fie stabilă. Transferurile se efectuau în culoarul 4,946-4,95 lei iar cursul euro a crescut de la 4,9487 la 4,9490 lei.

Războiul de la granița de nord a țării va afecta performanța economică a României și va produce o creștere a inflației peste nivelul de 11,2% care a fost prognozat drept maxim al acestui de către BNR.

Pe acest fond dobânzile interbancare au continuat să crească, ceea ce va pune o presiune în plus la achitarea creditelor contractate înainte de mai 2019.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut miercuri de la 3,87 la 3,91%, cea mai ridicată valoare începând cu august 2013.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut de la 4,07 la 4,10%, o valoare mai ridicată fiind înregistrată în septembrie 2013, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 4,17 la 4,20%.

Luna aceasta, Finanțele doresc să se împrumute cu 4,71 miliarde lei, în creștere față de februarie, în condițiile în care în data de 8 martie va ajunge la scadenţă o emisiune de obligaţiuni în valoare de 10,5 miliarde lei.

Euro a continuat să piardă teren în fața dolarului american care este considerat drept un refugiu în vremuri tulburi. Moneda unică a scăzut la 1,1059-1,1136 dolari astfel că media bancnotei verzi a urcat de la 4,4256 la 4,4590 lei.

Piețele așteptau intervenția lui Jerome Powell, președintele Rezervei Federale, în fața comisiei de servicii financiare a Camerei Reprezentanților.

Moneda elvețiană s-a apreciat la 1,016-1,024 franci/euro, minimul fiind atins ultima dată în ianuarie 2015, atunci atunci când Banca Națională a Elveției a renunțat la pragul suport de 1,20 franci/euro. Evoluția a provocat creșterea cursului de la 4,8099 la 4,8551 lei, al treilea record istoric consecutiv înregistrat de la începutul săptămânii.

Lira sterlină s-a menținut în jurul pragului de 1,20 euro iar media ei a urcat de la 5,9301 la 5,9383 lei.

Prețul gramului de aur a urcat de la 273,5839 la 276,1233, efect al aprecierii monedei americane și a creșterii metalului galben la 1.924-1.9447 dolari.

Media monedei poloneze s-a depreciat de la 4,7241 la 4,7989 zloți/euro iar a celei maghiare de la 372,46 la 380,47 forinți/euro.

Oficiali europeni au declarat că studiază posibilitatea ca criptomonedele să nu fie utilizate pentru a ocoli sancțiunile economico-financiare decise de SUA, U.E., Marea Britanie și Canada, în special parțială a băncilor rusești din sistemul de transfer internațional SWIFT.

Bitcoin se tranzacționa miercuri în culoarul 43.670-44.730 dolari, valori apropiate de cele din ziua precedentă. Ether fluctua între 2.920 și 3.040 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.