Ratele la credite devin tot mai mari

Marțea trecută, indicele ROBOR la 12 luni trecea în premieră, după nouă ani, peste pragul psihologic de 5%. A urmat creșterea indicelui la șase luni peste valoarea amintită, pentru ca prima ședință din mai să aducă depășirea de către cel mai utilizat indice ROBOR, cel la trei luni, a pragului de 5%.

Comparativ cu sfârșitul anului trecut majorarea dobânzile interbancare este de 60-67%, iar direcția se va menține în condițiile majoritatea analiștilor anticipează creșterea ratei de referință de la 3 la 3,5% la ședința de politică monetară a BNR din 10 mai iar inflația va continua să fie formată din două cifre.

Luni, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 4,95 la 5,01%, față de 3,01% la sfârșitul anului trecut. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 5,04 la 5,13%, comparativ cu 3,13% în ultima ședință din 2021, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a crescut de la 5,11 la 5,19%, după ce anul trecut s-a închis la 3,23%.

Această evoluție îi va obliga pe cei care au contract credite înainte de mai 2019, când a fost introdus indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), să plătească rate tot mai mari.

Pentru aceștia există posibilitatea de a solicita trecerea de la calcularea ratelor conform indicilor ROBOR la cea conform  IRCC, care este de 1,86% până la sfârșitul lunii iunie. Pentru trimestrul al treilea va fi calculat un nou indice conform dobânzilor interbancare din primele trei luni ale acestui an.

Prima ședință din mai a adus un nou maxim istoric pentru moneda americană, care a urcat de la 4,6774 la 4,7010 lei, evoluția datorată faptului că euro a scăzut la 1,051-1,0567 dolari.

Pe lângă războiul din Ucraina și criza gazelor importate din Rusia, zona euro este afectată de creșterea prețurilor dar și de întreruperile din lanțul de aprovizionare cu materii prime.

Cursul euro a fost stabilit la 4,9476 lei, față de 4,9480 lei, la finalul săptămânii trecute, iar transferurile se realizau în culoarul 4,946-4,949 lei, după ce în cursul dimineții, înainte de deschiderea pieței locale a fost atins un minim de 4,933 lei.

Media francului elvețian a crescut de la 4,8290 la 4,8314 lei iar cea a lirei sterline de la 5,8793 la 5,9101 lei.

Aprecierea monedei americane a condus la scăderea metalului galben la 1.878-1.887 dolari/uncia, astfel că prețul gramului de aur a coborât de la 287,9962 la 284,2468 lei.

Media monedei maghiare se deprecia la 378,14 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,6806 zloți/euro.

După scăderea de duminică până la 37.500 dolari, bitcoin se tranzacționa luni în culoarul 38.405-39.110 dolari. Ether, care a alunecat până la 2.725 dolari, urca la 2.795-2.870 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.