Indicii ROBOR și-au dublat valoarea față de începutul anului

Miercurea aceasta se va desfășura ședința de politică monetară a BNR. Probabila depășire de către inflația anuală a pragului de 15% va impune băncii centrale de a ridica rata sa de referință de la 3,75%, în prezent, la 4,50%, valoare care este, totuși, cea mai mică din regiune.

De la începutul anului, băncile comerciale au dublat valoarea indicilor ROBOR, care au ajuns la maxime ale ultimilor aproape 12 ani.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut la începutul săptămânii de la 6,47 la 6,55%, valoare care a mai fost atinsă la finalul lui noiembrie 2010. Reamintim că la începutul anului indicele se cifra la circa 3%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de la 6,60 la 6,67%, nivel comparabil cu cel de la jumătatea lui decembrie 2011, față de 3,14% la începutul acestui an. Indicele la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a urcat de la 6,73 la 6,80%, comparativ cu 3,23% la debutul lui ianuarie.

Leul a profitat de ușoara reducere a aversiunii față de risc și s-a apreciat față de euro a cărui medie a alunecat de la 4,9461 la 4,9448 lei. Transferurile se realizau în culoarul devenit „clasic” 4,943-4,947 lei.

Eurostat a anunțat estimările sale preliminare referitoare la inflație. Prețurile de consum din zona euro au crescut în iunie cu un ritm lunar de 0,8%, ceea ce ridică inflația anuală la nivelul record de 8,6%.

Chiar dacă piața americană era închisă cu prilejul Zilei Independenței, euro stagna la 1,0418-1,0457 dolari, astfel că media monedei americane a urcat ușor de la 4,7286 la 4,7348 lei. Vineri, pe piețele asiatice, euro a scăzut până la 1,0366 dolari.

Moneda elvețiană stagna la 0,998-1,004 franci/euro, iar cursul ei a crescut de la 4,9311 la 4,9342 lei.

Media lirei sterline a crescut de la 5,7088 la 4,7408 lei.

Prețul gramului de aur a crescut de la 273,0029 la 274,8111 lei. Evoluția a fost influențată de aprecierea monedei americane în timp ce metalul galben a scăzut la 1.804-1.813 dolari.

La o săptămână după ce a fost atins recordul de 403,52 forinți/euro, media monedei ungare a fost anunțată la 400,02 forinți/euro. Cursul monedei poloneze s-a apreciat la 4,7002 zloți/euro.

Cererea de intrare în faliment a fondului de hedging pentru criptomonede Three Arrows Capital (3AC) a continuat să afecteze piața de specialitate.

Bitcoin se menținea la începutul săptămânii sub pragul de 20.000 dolari și fluctua între 19.040 și 19.674 dolari, după ce a scăzut în 30 iunie la circa 18.650 dolari. Ether se tranzacționa între 1.045 și 1.102 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.