Bani din PNRR pentru primăriile care doresc să instaleze eco-insule

Pentru atingerea obiectivelor de reciclare impuse de UE, Unitățile Administrative Teritoriale (UAT) au alocate peste 260 milioane de euro, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cât și prin bugetul de stat.

Pentru a rezolva problema deșeurilor este recomandată instalarea unor puncte de colectare a acestora la nivelul comunităților – insule ecologice digitalizate – care pot fi subterane, semiîngropate sau supraterane. În acest sens, primăriile pot accesa fonduri nerambursabile pentru a instala între 25 și 300 de sisteme de colectare, în funcție de numărul de locuitori.

Până în 2025, trebuie construite 565 de centre de colectare pentru comunităţile mici şi medii, dar şi 7 centre integrate de colectare a deşeurilor.

Totodată, pentru atingerea obiectivelor, vor fi instalate până în 2026 aproape 13.800 de insule ecologice digitalizate, pentru colectarea selectivă a deşeurilor menajere şi de ambalaje, care vor putea fi monitorizate de autorităţi de la distanţă.

Costul unitar al unei eco-insule este de cel mult 14.550 euro, fără TVA. Rata de finanțare acordată prin PNRR este de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului, fără TVA, iar numărul de eco-insule solicitate este corelat cu numărul de locuitori ai UAT beneficiară.

Conform ghidului specific Componenta C 3 a PNRR – Managementul deșeurilor, localitățile sub 20.000 de locuitori pot primi fonduri pentru maxim 25 eco-insule digitalizate. Orașele cu până la 50.000 de locuitori au alocate maxim 50 eco-insule digitalizate iar cele cu până la 100.000 de locuitori pot instala maxim 100 eco-insule digitalizate. În cazul localităților cu până la 200.000 de locuitori numărul maxim de eco-insule digitalizate ce pot fi instalate este de 200, respectiv maxim 300 eco-insule pentru orașele cu peste 200.000 de locuitori.

Instalarea insulelor ecologice permite primăriilor să obțină economii însemnate în ceea ce privește costurile cu curățenia localităților, sume care pot fi dirijate către alte activități importante.

„Insulele ecologice sunt fie platforme subterane, fie containere semiingropate sau sisteme supraterane. Ele permit colectarea selectivă a deșeurilor de hârtie și carton, plastic, metalice, sticlă, deșeuri biodegradabile și a celor reziduale. Insulele sunt realizate din materiale solide și sunt etanșe, astfel că nu pot fi vandalizate, iar mirosurile neplăcute sunt izolate”, explică Florin Vulpe, expertul Best Tools Company în materie de sisteme pentru managementul deșeurilor.

Adeptă a principiului de „Oraș Inteligent” (Smart City), Best Tools pune la dispoziția contractorilor nu doar instalațiile ci și consultanța, training-ul și service-ul la nivel național. Firma bucureșteană a instalat a instalat insule ecologice digitalizate în orașe precum București, Cluj-Napoca, Zalău, Baia Mare, Alba Iulia, Florești, Turda, Tășnad, Luduș, Cernavodă etc.

Compania poate instala sisteme supraterane de colectare a deșeurilor, platforme subterane de colectare a deșeurilor (formate din 2 sau 4 coșuri de inserție din inox, aflate la suprafață, iar pubelele/containerele de gunoi sunt poziționate în subteran), containere semiîngropate pentru colectarea selectivă a deșeurilor.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.