Se povesteste ca odata, demult, traia retras in muntii din China un maestru.
Era vesel tot timpul, le zambea tuturor celor care ii ieseau in cale.
Unul dintre elevii lui, curios fiind sa afle cum de maestrul este tot timpul fericit, l-a intrebat intr-o zi:
– Maestre, de unde acest zambet continuu pe chipul tau?
– De la clopoteii de vant, raspunse maestrul.
– Cum asa?
– De fiecare data cand suna clopoteii de argint de la poarta mea, ma cuprinde o bucurie fara margini! Inseamna ca vine cineva… Si sosirea cuiva, fie si doar a vantului, ma umple de fiecare data de fericire…
Gandind ca ar avea in ei ceva magic, intr-o noapte elevul hotari sa fure clopoteii.
Ii duse in casa lui, ii aseza la poarta si astepta ca miracolul sa se produca.
Dar nu simti nimic cand acestia sunara… Ba mai mult, dupa o saptamana sunetul clopoteilor incepu sa il enerveze din cale afara!
Cand totul deveni insuportabil, cuprins de remuscari, se duse inapoi la maestrul sau sa-i inapoieze clopoteii. Isi ceru de nenumarate ori iertare, si cand fu sigur ca maestrul l-a iertat, ii puse intrebarea care il framanta:
– De ce la mine nu se intampla nimic atunci cand suna clopoteii? De ce nu apare bucuria pe care o vad la tine?
– Dragul meu, ii raspunse maestrul, unde ai asezat tu clopoteii?
– La poarta casei mele, maestre!
– Ei, vezi? Trebuia sa-i asezi la poarta sufletului tau!
Daca sufletul e atat de bucuros, noi de ce nu suntem? Raspunsul se afla in mintea fiecaruia.
Trebuie „sa ne iesim din minti” pentru ca sa fim bucurosi, daca vrem sa eliberam veselia si bucuria care se afla in inima.
Inima este coridorul dintre suflet si minte. Veselia si bucuria din suflet trebuie sa treaca prin inima, altfel nu va intra niciodata in minte.
Sentimentele sunt limbajul sufletului, o minte inchisa, se retrage in inima.
De aceea, cand suntem foarte, foarte tristi, spunem ca ni se rupe inima.
Iar cand suntem foarte, foarte fericiti, spunem ca plesneste inima de fericire.
Important pentru fiecare clipa a vietii este sa ne deschidem mintea permitand sentimentelor sa fie exprimate, sa fie impinse in afara, iar inima nici nu se va rupe si nici nu va plesni, ci va fi un canal prin care energia vietii va curge liber in sufletul nostru.
