Majorarea ofertei de valută, venită din partea celor interesați de achiziția de titluri de stat locale, pentru a profita de diferențialul de dobândă, a permis leului să se aprecieze, după o săptămână de scăderi.
Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9248 lei, maximul ultimei luni, la 4,9115 lei. După o deschidere la 4,919 lei cotațiile euro au coborât până la 4,908 lei.
După trei ședințe consecutive la 7,03%, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut joi la 7,02%, nou minim al ultimelor șapte luni. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 7,35%, iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a alunecat de la 7,70 la 7,69%.
Prețurile an/an din zona euro au crescut în ianuarie cu 8,6% valoare care a depășit estimările, față de 9,2% la sfârșitul lui 2022. Această informație nu a influențat investitorii care și-au setat plasamentele în funcție de Rezerva Federală, după publicarea minutei (Beige Book) primei ședințe de politică monetară din acest an unde dobânda a fost majorată cu 0,25%.
Faptul că au existat multe voci care au solicitat o creștere a ratei de referință cu 0,50%, a impulsionat cererea de monedă americană, iar euro a scăzut până la 1,0586 dolari, minim de la începutul acestui an. În piața locală, cursul dolarului a crescut 4,6335 lei.
Cursul francului elvețian a alunecat la 4,9709 lei iar cel al lirei sterline la 5,5768 lei.
Prețul gramului de aur a coborât la 272,1298 lei, scădere la care a contribuit deprecierea metalului galben la 1.825-1.833 dolari/uncie.
În regiune, media monedei maghiare s-a apreciat la 381,01 forinți/euro iar a celei poloneze la 4,7525 zloți/euro.
Perspectivele înăspririi politici monetare din Statele Unite au redus plasamentele în criptomonede. La două zile după ce a depășit pragul de 25.000 dolari, bitcoin a scăzut joi la 23.639-24.595 dolari. La rândul său, ether se îndepărta de pragul de 1.700 dolari și fluctua în culoarul 1.629-1.677 dolari.
Radu GEORGESCU