Cercetător: „Strămoşii noştri, dacii, nu consumau popcorn și mămăligă”

Prin intermediul unui proiect ADER, cercetătorii Staţiunea de Cercetare Dezvoltare Legumicolă (SCDL) Buzău încearcă să răspundă nevoilor din agricultură cu privire la găsirea unor soluţii care să vină în sprijinul fermierilor ale căror culturi au fost afectate în ultimii ani de secetă.

Oamenii de ştiinţă au dezvoltat proiecte pentru îmbunătăţirea unor specii precum bobul, mazărea, fasolea sau năutul care să reziste perioadelor lungi în care nu sunt înregistrate precipitaţii şi să ofere în acelaşi timp producţii satisfăcătoare.

„Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai mari provocări cu care se va confrunta omenirea în deceniile următoare. Conform datelor EUROSTAT, temperatura medie globală a înregistrat o creştere semnificativă după anul 2000, variind anual între 0,8 şi 1,2 grade Celsius faţă de perioada post-industrială. Europa, inclusiv România, a fost afectată şi mai sever, cu o creştere medie de 1,5 până la 2 grade Celsius în aceeaşi perioadă. Această creştere a temperaturii conduce la fenomene meteo extreme şi impredictibilitate, cu efecte negative majore asupra oamenilor şi mediului… Efectele schimbărilor climatice au fost resimţite în mod deosebit în agricultură, care se dovedeşte a fi cel mai vulnerabil sector”, a precizat, pentru Agerpres, cercetătorul Elena Barcanu.

În faţa acestei provocări, cercetătorii de la SCDL Buzău caută soluţii pentru a cultiva plante rezistente la secetă şi factori biotici.

Un exemplu de proiect de succes în această direcţie este proiectul ADER demarat în anul 2019 şi finalizat în 2022, cu continuare planificată în perioada 2023-2026.

Scopul acestui proiect a fost îmbunătăţirea şi diversificarea germoplasmei unor culturi legumicole, precum bobul, mazărea, topinamburul, fasolea, năutul şi lintea, pentru a obţine soiuri rezistente la factorii de stres biotic şi abiotic.

SCDL desfăşoară cercetări amănunţite cu privire la ameliorarea unor specii de plante exotice care ar putea fi introduse în cultura de masă românească pentru a le înlocui pe cele care sunt afectate de modificările climatice reprezentate de episoade prelungite de secetă, ploi torenţiale, stres termic datorat diferenţelor majore de temperatură dintre zi şi noapte sau dăunători.

Printre aceste specii, topinamburul (Helianthus tuberosus) a reprezentat un caz de succes, demonstrând cea mai bună capacitate de adaptare la factorii abiotici.

Topinamburul se dovedeşte a fi o plantă extrem de versatilă şi adaptabilă la condiţiile de mediu aspre. Planta prezintă rezistenţă remarcabilă la stresul hidric, putând supravieţui atât în condiţii de exces de apă, cât şi în lipsa acesteia. De asemenea, topinamburul prezintă o toleranţă remarcabilă la temperaturi extreme, suportând atât îngheţul cât şi canicula.

Tulpinile sale înalte şi lemnoase îi conferă rezistenţă la stresul vântului, ceea ce îl face o alegere potrivită pentru zonele cu vânt puternic.

O altă caracteristică deosebită a topinamburului este adaptabilitatea sa la solurile sărace în substanţe nutritive. Planta se dezvoltă bine în soluri cu conţinut ridicat de metale grele sau nitriţi, ceea ce o face o alegere viabilă pentru zonele cu soluri dificile.

În ceea ce priveşte stresul biotic, topinamburul prezintă o rezistenţă sporită la boli şi dăunători, fiind o alegere potrivită pentru cultivarea ecologică. Singura vulnerabilitate notabilă a acestei plante este în faţa atacurilor de şoareci de câmp, a precizat Elena Barcanu.

Printre speciile asupra cărora cercetătorii şi-au îndreptat atenţia se numără mai numără Kivano din deşertul Kalahari, ginseng sau planta unicorn.

Pe lângă topinambur, la Laboratorul de Genetică, Ameliorare şi Conservarea Biodiversităţii se află în perioada de aclimatizare şi alte specii adaptate la secetă, cum ar fi Cucumis metuliferus şi Proboscidea parviflora, originare din zonele de deşert.

Kiwano provine din deşertul Kalahari şi mai este denumit castravetele cu ţepi sau pepene jeleu (Cucumis metuliferus). Această specie este rustică, rezistentă la secetă şi fructele sale au o perioadă de păstrare de până la un an de zile.

Din păcate, singurul dezavantaj al acestei specii este că în ţara noastră se comportă ca o plantă tardivă şi poate fi cultivată cu succes doar în spaţii protejate.

De aceea, avem în prezent în studiu o nouă specie, în curs de aclimatizare, Kiwano de Zambia, o plantă care are o perioadă de înflorire şi fructificare mult mai rapidă, astfel că ea ar putea fi cultivată şi în câmp deschis.

Proboscidea parviflora sau planta unicorn este rezistentă la secetă şi are toleranţă la solurile sărace. Frunzele şi fructele sale pot fi consumate, având un gust asemănător cu spanacul şi pot fi utilizate în diverse preparate culinare. Un alt atu al acestei specii este că atrage polenizatorii şi susţine astfel biodiversitatea în grădini şi ecosistemele naturale. Totodată, este şi o specie decorativă, fructele sale unice, ce se aseamănă cu un corn aduc farmec în peisaj.

Withania somnifera cunoscută şi sub numele de Ashwagandha sau ginseng indian este o altă plantă studiată pentru toleranţa sa la secetă, contribuind la diversificarea opţiunilor de culturi adaptate la schimbările climatice. Planta este recunoscută la nivel mondial ca plantă cu proprietăţi adaptogene, antiinflamatorii şi antioxidante.

Cu toate că, la prima vedere, speciile exotice care ar putea fi introduse în cultura de masă ar putea ridica semne de întrebare din partea agricultorilor, specialiştii atrag atenţia că, de-a lungul vremii, tradiţiile alimentare s-au schimbat, fie determinate de factorii climatici, fie din cauza unor modificări care au afectat mediul înconjurător.

„Precizez că pe măsură ce schimbările climatice continuă să afecteze mediul şi resursele, este esenţial să ne adaptăm şi să căutăm alternative pentru a asigura securitatea alimentară şi protecţia mediului. Posibil ca multe din plantele enumerate să fie un element de noutate şi care să difere de tradiţiile noastre alimentare prezente, dar să nu uităm că strămoşii noştri, dacii, nu consumau popcorn (floricele de porumb) şi mămăligă, iar brânza nu era savurată alături de roşii (tomate). De aceea este important să ştim că tradiţiile alimentare se pot schimba, iar eforturile noastre de cercetare şi dezvoltare continuă să ofere soluţii sustenabile şi viabile pentru viitor”, atrage atenţia cercetătorul Elena Barcanu.