Un nou sector de drum județean reabilitat

Consiliul Județean Botoșani, prin Direcția Județeană de Drumuri și Poduri, reabilitează un nou sector de drum județean. Este vorba de drumul județean 294A, care unește drumul național DN24C de centrul comunei Mitoc.

„Este o lucrare așteptată de locuitorii din zonă. Pe acest sector de drum județean nu s-a mai intervenit din 2008, când a fost modernizat. Am promis că reabilităm drumurile județene și ne ținem de cuvânt. Vom continua lucrările de întreținere pe timp de vară cu realizarea de covoare asfaltice și plombe și în alte zone ale județului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

Lucrările de reabilitare sunt executate din bugetul propriu al Consiliului Județean Botoșani și fac parte din Planul anual de reparații și întreținere a drumurilor județene, care presupune realizarea în acest an a zeci de kilometri de covoare asfaltice.

Doina Federovici, împreună cu vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Dorin Birta, directorul Direcției Județene de Drumuri și Poduri Botoșani, Cătălin Gheorghian, și consilierul județean Gabriel Galan au inspectat stadiul lucrărilor de la Mitoc.

„Lucrările se desfășoară într-un ritm susținut, lucru care îmi dă speranțe că în cel mai scurt timp circulația se va putea relua în condiții normale și cu un grad de siguranță sporit. Investițiile în drumuri trebuie să fie o prioritate pentru orice administrație județeană, iar echipa de conducere a Consiliului Județean Botoșani a avut întotdeauna printre obiectivele sale principale rezolvarea a cât mai multe din problemele care afectează viabilitatea drumurilor județene”, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

În acest an s-au turnat covoare asfaltice pe DJ208H, în Copălău, pe DJ296, Botoșani – intersecția Roma/Costești, pe DJ296A, Stăuceni – Roșiori și pe  DJ208C, Vorona – Joldești.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.