Liceenii sunt pasionați de informatică și au profitat de un proiect de acreditare pentru a învăța să facă programare în limbajul JavaScript în cadrul companiei V-Art Escuela+Audiovisual.
14 elevi ai Colegiului Național ”A.T. Laurian” din Botoșani s-au întors recent dintr-un stagiu de formare profesională derulat în cadrul unei firme importante din domeniul IT al Seviliei din Spania.
Liceenii sunt pasionați de informatică și au profitat de un proiect de acreditare pentru a învăța să facă programare în limbajul JavaScript în cadrul companiei V-Art Escuela+Audiovisual.
Descoperind o atmosferă de lucru matură și solicitantă, botoșănenii de clasa a X-a s-au întors mândri de cele învățate, dar și de cele demonstrate spaniolilor.
„Lucrul la V-ART a fost o experiență incredibilă. Trainerul a făcut ca învățarea programării să fie o experiență distractivă și captivantă. Prin încorporarea mini-jocurilor în curriculum, el a făcut procesul de învățare interesant și interactiv. În loc de explicații teoretice, el încurajează studenții să se apuce de programare încă de la început. Această abordare practică ajută la consolidarea conceptelor și la îmbunătățirea abilităților de rezolvare a problemelor. Am învățat multe lucruri noi și, pentru viitor, cel mai probabil voi opta pentru o carieră ca dezvoltator web”, a declarat Demetria Baciu.
Andrei Moruzi a explicat că „în ansamblu, acest stagiu nu numai că mi-a îmbunătățit abilitățile tehnice în JavaScript, dar mi-a crescut și capacitatea de a lucra colaborativ și de a mă adapta la noi provocări. Sunt recunoscător pentru această oportunitate și pentru ghidarea oferită de trainer, care a făcut această călătorie atât educativă, cât și plăcută”.
„În primul rând, sunt mulțumit că am o înțelegere solidă a ceea ce este necesar pentru a deveni programator. De la crearea de scripturi de bază pentru sarcini simple până la abordarea celor mai dificile probleme, această activitate necesită o cantitate semnificativă de timp, efort și răbdare. Am învățat, în această perioadă, cum să depășesc cele mai dificile probleme”, sunt cuvintele lui Alexandru Obadă.
„Lucrul la compania IT a fost o experiență uimitoare. Este incredibil cât de mult am învățat într-un timp atât de scurt! Trainingul ne-a oferit programe de instruire fantastice care transformă învățarea într-un joc. Aici, învățarea nu a părut deloc o muncă. Am învățat JavaScript prin crearea de jocuri—imaginați-vă să faceți propriile versiuni de Wordle, Memory Puzzles sau Square Tapping!”, este declarația lui Robert Penciuc.
„Acest stagiu ne-a ajutat să colaborăm, să împărtășim idei, să învățăm unii de la alții și să formăm noi prietenii. A fost o călătorie uimitoare de dezvoltare profesională și descoperire, oferindu-ne abilități valoroase pentru viitoarele noastre cariere în dezvoltarea web”, este convins și Ciprian Melintei.
Cei 14 au fost însoțiți de două cadre didactice ce predau informatica la Laurian, Afrodita Giocaș și Daniela Cardaș, profesoare ce ne-au confirmat atmosfera matură și profesionistă în care s-a desfășurat stagiul, condițiile de lucru extrem de serioase, chiar dacă actorii principali sunt încă la început.
„Au creat atât jocuri în JavaScript, cât și proiecte cu aplicabilitate în viața de zi cu zi. Elevii noștri au demonstrat adaptabilitate la mediul de lucru, gestionare eficientă a timpului și prioritizarea sarcinilor. Cele două săptămâni în Sevilia i-au ajutat să descopere orașul- patrimoniu monumental, un leagăn al artei, culturii și civilizației europene. Am plecat spre casă cu o fărâmă din soarele Andaluziei, cu parfumul portocalelor coapte și mai ales, cu amintirea spiritului locuitorilor Seviliei, oameni calzi și iubitori de frumos”, sunt rândurile Daniela Cardaș, coordonatorul de proiect, despre experiența de la Sevilia.
Proiectul de Acreditare cu numărul de referinţă 2023-1-RO01-KA121-VET-000116933 le-a permis tinerilor să viziteze Spania în perioada 13-24 mai.