Piața valutară a fost apatică

Piețele financiare internaționale erau dominate de marți de o stare de status quo, înainte de dezbaterea celor doi candidați la președinția Statelor Unite, democrata Kamala Harris și republicanul Donald Trump.

Chiar dacă deficitul balanţei comerciale în primele şapte luni a crescut la 18,039 miliarde de euro, conform datelor prezentate de INS, leul a avut o ședință liniștită cu tranzacții care se realizau în culoarul 4,973-4,975 lei/euro, identic cu cel de luni. Media monedei unice a crescut marginal de la 4,9741 la 4,9742 lei.

Piața monetară a fost calmă iar indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 5,55%, cea mai mică valoare începând cu 17 mai 2022. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a consolidat la 5,61% iar cel la 12 luni la 5,65%, valori comparabile cu cele de la jumătatea lui mai 2022.

Băncile și clienții acestora, locali sau străini, nu se mai înghesuie să cumpere titluri de stat românești, având în vedere gradul de îndatorare al Trezoreriei, solicitând, totodată, randamente mai mari pentru banii investiți.

Finanțele au refuzat luni toate ofertele de cumpărare, considerând prețul ca fiind inacceptabil. Valoare emisiunii a fost de 500 milioane lei, cu scadența în aprilie 2028 și o rată a cuponului de 6,3%, iar valoarea cererii s-a limitat la 236 milioane lei.

Euro se tranzacționa între 1,1028 și 1,1050 dolari, valori apropiate de cele de luni, astfel că media monedei americane a crescut de la 4,4986 la 4,5050 lei.

Majorarea cererii de monedă elvețiană a apreciat-o față cea europeană, astfel că media ei a urcat de la 5,3071 la 5,3163 lei. Cursul lirei sterline a crescut de la 5,8889 la 5,9016 lei.

Prețul gramului de aur a crescut la 362,8761 lei, urmare a aprecierii monedei americane în timp ce metalul galben fluctua între 2.499,70 și 2.510,30 dolari/uncie.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 397,16 forinți/euro iar a celei poloneze s-a întărit marginal la 4,2827 zloți/euro.

Din punct de vedere istoric, luna septembrie este una de scădere pentru bitcoin. După apropierea vinerea trecută de 52.500 dolari, criptomoneda se tranzacționa marți între 56.425 și 57.414 dolari. Ethereum fluctua în culoarul 2.331-2.370 dolari.

Radu GEORGESCU

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.