Fermieri chemați la APIA

Termenul limită ca acești fermieri să se prezinte pentru semnarea cererilor de plată este 30 septembrie 2024.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) reamintește fermierilor că până la data de 30 septembrie 2024, sunt așteptați la Centrele APIA unde au depus cererile de plată aferente Campaniei 2024, în vederea semnării acestora (excepție fac fermierii care s-au prezentat la APIA în perioada legală de depunere și au depus cererile de plată fizic, precum și fermierii care folosesc semnătura electronică și care au semnat electronic cererea la depunere).

Cererile, incluzând angajamentele generale și cele specifice intervențiilor/ măsurilor solicitate la plată, este obligatoriu să fie însușite prin semnătură de către solicitanți.

Cererile de plată tipărite la Centrele județene/locale APIA, inclusiv angajamentele și declarațiile la cerere, împreună cu Declaraţia privind completarea și asumarea, precum și închiderea cererii de plată 2024 transmisă prin mijloace electronice (e-mail, IPA-Online), vor fi semnate de către solicitanți, nu mai târziu de data de 30 septembrie 2024.

Foarte important este ca, înainte de semnarea Cererii de plată 2024, solicitanții să verifice încă o dată informațiile înscrise și documentația depusă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.