Expoziția comemorativă „Eugen Ispir (1909-1974) – 50 de ani fără artist”

Eugen Ispir a avut un rol deosebit pentru arta plastică botoșăneană, fiind cel care, alături de profesoara Ileana Turușancu, a organizat, în 1960, prima pinacotecă publică.

Muzeul Județean Botoșani organizează, în spațiul Galeriilor de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția comemorativă „Eugen Ispir (1909-1974) – 50 de ani fără artist”, care va putea fi vizitată în perioada 6 noiembrie 2024 – 8 ianuarie 2025.

Vor fi expuse peste 60 de creații ale artistului, unele prezentate în premieră. Sunt lucrări realizate în diverse tehnici: pictură, grafică, ceramică și rășini sintetice, cu o tematică variată (portret, peisaj urban, peisaj rural și artă abstractă), aflate în patrimoniul muzeal botoșănean.

Eugen Ispir a avut un rol deosebit pentru arta plastică botoșăneană, fiind cel care, alături de profesoara Ileana Turușancu, a organizat, în 1960, prima pinacotecă publică. Intrat pe nedrept într-un con de umbră, a fost o personalitate complexă în peisajul artelor vizuale românești din secolul XX.

S-a afirmat prin tehnica interdisciplinară, abordând cu aceeași dexteritate pictură și grafică, dar și ceramică, sticlă și sculptură. De asemenea, a realizat și lucrări de artă decorativă la Complexul Țiglina din Galați și la spitalele din Slobozia și Târgu Neamț.

Născut în 1909 la Văratec, județul Neamț, Eugen Ispir a studiat la Academia de Arte Frumoase din Iași, la clasa profesorului Ștefan Dimitrescu. În 1932, anul absolvirii Academiei, a debutat cu articole și caricaturi la „Cuvântul liber”, dar a colaborat și cu numeroase alte publicații ale vremii. A întreprins călătorii de studii în Italia (1937), Franța (1938), Ungaria, Iugoslavia (1947) și Turcia (1970). A publicat două volume: ,,Zdroboleanca” (Editura Cugetarea, 1932) şi ,,Străjerul din Cuibul doi” (1935). A încetat din viață la București, în 1947.

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, 6 noiembrie 2024, ora 16.00. Intrarea este gratuită.

Evenimentul este curatoriat și va fi prezentat de Liviu Șoptelea.

Taxa de vizitare este de  3 lei pentru copii, elevi și studenți, pensionari, persoane cu dizabilități, grupuri și 6 lei pentru adulți.

Programul de vizitare este zilnic între orele 9.00-16.30, cu excepția sărbătorilor legale.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.