Ministrul PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu s-a ținut de cuvânt și a început Autostrada Moldovei, pe care botoșănenii vor putea circula până la finalul acestui an pe o distanță de 130 de km.
„Autostrada Moldovei e soluția PSD pentru dezvoltarea județului Botoșani și pentru ca investitorii să ajungă mai ușor la noi în județ și să creeze locuri de muncă pentru tinerii noștri, ca să nu mai plece în străinătate. PSD își respectă întotdeauna promisiunile! Autostrada Moldovei a devenit realitate și se apropie de Botoșani”, a declarat Marius Budăi.
Prezența PSD la Guvernare în următorii patru ani este garanția că Autostrada Moldovei va fi finalizată până în Botoșani și mai departe spre Suceava, iar toate regiunile istorice ale României vor fi legate prin drumuri de mare viteză.
„Ministrul PSD al Transporturilor Sorin Grindeanu s-a ținut de cuvânt și așa cum ne-a susținut cu finanțarea pentru drumurile Botoșani-Târgu-Frumos și Botoșani-Ștefînești, la fel și-a respectat promisiunea cu Autsotrada Moldovei care a devenit o realitate. PSD la guvernare în următorii 4 ani este garanția că Autostrada Moldovei va fi finalizată! Votați echipa PSD Botoșani pe 1 Decembrie!”, a declarat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani.
CMF11240017