Statul s-au împrumutat de la începutul lunii cu peste 6 miliarde lei

Adâncirea deficitului bugetar și a celui de cont curent, obligă Trezoreria să se împrumute cât mai mult din piața locală. Se încearcă astfel să se profite de situația stabilă din piața valutar – monetară, asigurată de către BNR, în condițiile în care randamentul titlurilor de stat românești se află pe o pantă ascendentă la Bursă, iar capitalurile străine au început să iasă din țară, după succesul izolaționiștilor.

Luni, Finanțele au atras 500 milioane lei prin intermediul unei emisiuni, cu o valoare programată de 500 milioane lei și cu scadența aprilie 2028, pentru care a acceptat un randament de 7,05%, în timp ce dobânda de politică monetară a BNR este de 6,5%.

Trezoreria s-a împrumutat cu alte 1,43 miliarde lei cu scadența iunie 2025 pentru care va plăti o dobândă medie de 6,40%/an. Valoarea programată a emisiunii a fost de 500 milioane lei.

Finanţele intenționau să se împrumute în decembrie cu 5,6 miliarde de lei, sumă care a fost acoperită deja, ea depășind deja 6,3 miliarde lei.

Piața monetară, care este monitorizată cu atenție de către BNR, la fel ca și segmentul valutar, a fost stabilă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, s-a oprit la 5,91%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 5,97%, iar cel la 12 luni la 6,02%.

Cursul euro a crescut marginal de la 4,9732 la 4,9759 lei, în timp ce tranzacțiile se realizau în culoarul 4,973-4,976 lei.

Euro nu a fost afectat semnificativ de tensiunile politice din Germania și Franța, înainte de ședința de politică monetară a Rezervei Federale americane, care se va desfășura marți și miercuri.

Moneda unică se tranzacționa între 1,0483 și 1,0524 dolari, cotații apropiate de cele de vineri, iar media celei americane a crescut marginal de la 4,7413 la 4,7430 lei.

Cursul francului elvețian a crescut la 5,3173 lei iar cel al lirei sterline la 5,9983 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut la 405,4657 lei,după ce metalul galben s-a depreciat la 2.643,30-2.661,30 dolari/uncie.

Monedele din regiune se apreciau la 408,63 forinți/euro, respectiv la 4,2623 zloți/euro.

Bitcoin a atins joi un maxim de 106.483 dolari, aprecierea criptomonedei fiind de circa 50% de la anunțarea victoriei lui Donald Trump la prezidențialele din SUA. Ethereum se tranzacționa între 3.883 și 4.022 dolari.

Radu GEORGESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.