Medicul Gina Puflea „este in stare de incompatibilitate”, spune presedintele Consiliului Judetean, Florin Turcanu.
Potrivit acestuia, actualul director medical al Spitalului Judetean „Mavromati”, Gina Puflea, trebuie sa aleaga, in maxim 15 zile de la debutul starii de incompatibilitate, ce functie vrea sa pastreze: cea pe care o ocupa in prezent sau functia de sef de sectie pe care a castigat-o prin concurs, saptamana trecuta.
De altfel, conducerea liberala a CJ ia in calcul posibilitatea ca functia de director medical sa ramana vacanta in situatia in care Gina Puflea ar opta pentru sefia Sectiei Obstetrica si Ginecologie II, din cadrul Maternitatii. In aceste conditii, locul ramas vacant in echipa manageriala de la „Judetean” ar putea sa-i revina unui alt medic liberal. Este vorba de Aurel Tinca.
„Doamna Puflea se afla intr-o stare de incompatibilitate si trebuie sa iasa, doar prin demisie. Ea trebuie sa demisioneze din una din functii. O iesire din incompatibilitate nu se face prin suspendare, ci prin demisie. Doamna doctor Puflea trebuie sa isi anunte demisia in 15 zile de cand a fost declarata admisa”, a spus presedintele CJ, Florin Turcanu.