In urma cu cateva zile, primarul Ovidiu Portariuc a anuntat intentia de a schimba din functia de director tehnic de la Modern Calor pe Ion Diaconu. Si pentru a fi pus in practica edilul ii va cere directorului general al societatii de termoficare, Florin Sandu, sa il demita.
Primarul Ovidiu Portariuc a afirmat ca directorul Ion Diaconu ar fi declarat publica ca, daca vor mai fi facute controale la Modern Calor, intreg orasul va ramane fara apa calda si caldura.
„Declaratiile domnului director sunt total lipsite de responsabilitate, daca nu chiar inconstiente. Astept sa se intoarca domnul director general sa discut cu el si sa lamuresc ce se intampla acolo, altfel nu imi explic aceasta iesire a domniei sale. Poate pe viitor in selectia candidatilor pentru asemenea functii, de o asemenea importanta, un om care decide daca un oras va avea sau nu incalzire, sa aiba o asemenea labilitate emotionala, si o asemenea instabilitate, parerea mea e ca e deja prea mult si ar fi foarte indicat sa faca si o testare psihologica cand se face selectia directorilor, pentru ca nu vindem rosii sau strangem gunoiul de pe strada. Vorbim de omul care este responsabil de incalzirea unui oras si daca acest individ iese si supune la santaj un oras intreg, fara niciun fel de jena”, a declarat primarul Ovidiu Portariuc.
Declaratiile facute de Ion Diaconu depasesc o anumita limita legala si, in acest sens, vor fi sesizate anumite institutii ale statului, a mai adaugat edilul.
„Cred ca s-a depasit o anumita limita, chiar si legala, si vom actiona in consecinta sesizand anumite institutii pentru ca treaba este foarte serioasa. Lucrurile nu vor ramane asa, vom face controale in continuare, vom verifica tot ce se intampla acolo”, a mai spus primarul Ovidiu Portariuc.
Dorinta edilului este ca directorul tehnic Ion Diaconu sa fie mutat pe zona de comercial sau marketing, intr-un birou in care „sa nu puna in pericol functionarea sistemului”, dar acest lucru se va rezolva doar cand va veni din concediu directorul general Florin Sandu.
In replica, directorul tehnic de la Modern Calor, Ion Diaconu, a redactat un punct de vedere pe care l-a transmis si redactiei noastre reporterul.ro.
IATA raspunsul lui Ion Diaconu:
„Schimbarea din functie a directorului tehnic nu poate fi facuta de catre directorul general. Eu am un contract de mandat, incheiat in urma unui concurs legal organizat. Trebuie sa cunosti legislatia in domeniu inainte de emiterea unor dispozitii in maniera secretarilor de partid din perioada comunista. In cazul in care Adunarea Generala a Actionarilor de la Modern Calor va adopta o masura contrara legii, ma voi adresa justitiei pentru abuz in functie.
Un primar care intr-un an de zile nu a fost in stare sa construiasca macar un padoc pentru caini spune despre mine ca pun in pericol functionarea societatii Modern Calor, insa uita ca vorbeste de unul dintre oamenii care a construit la Botosani un sistem de termoficare model in Romania, realizare fata de care Ovidiu Portariuc isi aroga acum merite in mod total nejustificat.
Consider ca reactia de panica din partea primarului a aparut ca urmare a dezvaluirilor legate de licitatia pentru valorificarea fierului vechi provenit din dezafectarea fostelor instalatii de productie, licitatie care se pare ca nu s-a facut fara binecuvantarea sa. Dumnealui induce in eroare opinia publica, insinuand ca sunt deranjat de anumite controale pe care are de gand sa le faca la Modern Calor. Fals! Eu chiar asta sugerez, sa controleze, dar sa inceapa cu Departamentul Comercial, condus de un protejat al sau. Acest departament a organizat licitatia in urma careia societatea a vandut fierul vechi la o treime de pret fata de pretul obtinut anul trecut anul trecut, respectiv 0,52 lei/kg fata de 1,25 lei/kg.
Totodata, il informez pe domnul primar ca, din punct de vedere tehnic, societatea Modern Calor este pregatita ca, in sezonul rece care urmeaza, sa furnizeze energie termica la standarde foarte bune de calitate, cu conditia ca activitatea sa nu-i fie obstructionata de la nivelul Primariei”.
Vedeti ca DIACONU Ion care are salariul de 6.000 lei a stabilit ca tichetele de masa si prima de vacanta pe 2013 nu se vor mai achita! Si sindicatele sunt deacord, inclusiv cu diferentele de 25% pt. 25%! In BVC sunt prevazute totusi aceste sume!!!!!. Vedeti ca profitul este chiar mai mare ca al firmei ELSACO!!