Un rege avea odata o gradina foarte frumoasa. Aici obisnuia sa se plimbe in fiecare dupa-amiaza, cand soarele stralucea cel mai puternic.
Dintre toti arborii din aceasta gradina, un arbore de bambus ii era dupa inima sa, frumos ca nimeni altul. Acesta crestea zi de zi, luna de luna, an de an, si devenea din ce in ce mai frumos. Regele il iubea si era fericit de el, iar bambusul stia acest lucru.
Intr-o zi, regele se apropie de el, iar acesta, in semn de profund respect, se apleca pana la pamant. Regele ii spuse bambusului:
– Dragul meu, am nevoie de tine.
Se parea ca venise ultima zi pentru acest bambus. El raspunse regelui cu o voce tremuranda:
– Stapane, sunt la dispozitia ta. Foloseste-ma dupa cum doresti.
– Prietene, continua regele serios, pentru a te putea folosi trebuie sa te tai.
– Sa ma tai? Pe mine, cel mai frumos copac din aceasta gradina? Nu, aceasta nu, te rog, nu! Foloseste-ma spre bucuria ta, dar te rog, nu ma taia!
– Scumpul meu, ii spuse regele, daca nu te voi taia, nu te voi putea folosi.
In gradina se facu liniste perfecta. Bambusul isi pleca lent capul si zise:
– Stapane, daca nu ma poti folosi fara a ma taia, atunci fa cu mine cum doresti si taie-ma.
– Dragul meu, trebuie sa-ti tai, de asemenea, si ramurile si frunzele.
– Stapane, distruge frumusetea mea, dar frunzele si ramurile lasa-mi-le, te rog!
Regele ii spuse:
– Daca nu te voi curati de frunze si ramuri, nu te voi putea folosi.
Soarele isi ascunse fata. Un fluture zbura ingrijorat dintr-un loc intr-altul, iar bambusul, plin de curaj, spuse:
– Stapane, curata-ma…
– Dragul meu, trebuie sa-ti mai fac si altceva. Trebuie sa te despic in doua si sa-ti scot inima. Daca nu voi face toate acestea, nu te voi putea folosi.
Bambusul se pleca numaidecat pana la pamant si spuse:
– Stapane, taie si despica!
Regele il taie, il curata de ramuri si de frunze si-l despica in doua. Apoi ii scoase inima, imbina aceste bucati de bambus si le amplasa cu un capat la un izvor de apa, iar cu celalalt pe ogorul sau ce gemea dupa apa. In canal incepu indata sa curga apa. In sfarsit ajunse si pe ogor. Izvorul izbucni in cantec de bucurie spunand conductelor de bambus un „Bine ai venit!”. De asemenea, si ogorul se bucura nespus. Dupa aceasta s-a putut planta orez.
Zilele treceau, plantele cresteau si timpul secerisului sosi. Roadele erau bogate. Astfel, bambusul deveni o binecuvantare pentru rege.
Cand acest bambus era frumos, crestea numai pentru sine si se bucura de propria-i frumusete. Acum, cand se daruise cu totul stapanului sau, bambusul deveni un canal de care stapanul se folosi pentru a face din tara sa o tara rodnica.
