In trecut, traia la curtea unui imparat francez o doamna care pacatuia in fel si chip si care, totusi, se bucura de foarte multa trecere in fata imparatului.
Nimic mai de seama nu se petrecea in Franta, pana nu i s-ar fi cerut si parerea ei.
Aceasta doamna era Doamna de Pompadour. Cu toata pacatosenia ei, avea insa si clipe de grozave remuscari si lua multe hotarari bune pentru viitor, dar nu izbutea sa si le indeplineasca.
Ori ce cate ori era furtuna, se simtea asa de zguduita si de infricosata, incat nu-si gasea linistea decat daca lua, la intamplare, un prunc oarecare in brate.
Intrebata de un sfetnic de ce strange copilasul la piept in vremuri de furtuna, ea a raspuns:
– Eu sunt pacatoasa si, de aceea, mi-e frica sa nu ma trasneasca Dumnezeu!
– Da, doamna, dar paratrasnetul este pentru apararea oamenilor buni si drepti in fata lui Dumnezeu.
– Paratrasnetul cel mai potrivit pentru o pacatoasa ca mine – mai adauga ea – nu e decat copilasul nevinovat. Un copil plapand e singura pace a sufletului meu in clipe de tulburare si grele incercari. Eu intotdeauna ma rog lui Dumnezeu sa-mi dea un suflet de copil si o minte de batran!
