Presedintele executiv al FC Botosani, Cornel Sfaiter, a anuntat ca a fost demisa conducerea tehnica a clubului.
In cadrul unei conferinta de presa, presedintele executiv al FC Botosani, Cornel Sfaiter, a anuntat ca s-a decis rezilierea contractului cu antrenorul principal Cristian Popovici si cu antrenorul secund Marius Gireada.
Desi era asteptat un astfel de anunt, totusi a fost surprinzatoare hotararea dupa ce, duminica seara, Cornel Sfaiter a spus ca il crediteaza mai departe pe Cristi Popovici. Mai mult, acesta din urma a declarat ca a vorbit si cu Valeriu Iftime si i-a acordat sprijin mai departe.
„Cuvantul potrivit nu este soc. Mai degraba termenul corect este dus rece. Intr-adevar, problema rezultatelor negative din ultima perioada a dus la aceasta decizie. Ii multumesc lui Cristi pentru ce a facut la echipa. Ne despartim pe cale amiabila si ramanem prieteni”, a declarat Cornel Sfaiter.
La randul sau, Cristi Popovici a spus ca cel mai mult i-au facut rau ceea ce strigau spectatorii si membrii galeriei in repriza a doua.
„Ceea ce am facut la echipa nu mi-e rusine, chiar sunt mandru. In schimb, m-am simtit rau atunci cand spectatorii si membrii galeriei strigau sa-mi dau demisia”, a declarat, la randul sau, Cristi Popovici.
Cornel Sfaiter a anuntat ca locul lui Cristi Popovici va fi luat de Vali Bordeianu, care va fi ajutat de Leo Grozavu in calitate de director tehnic. Acesta din urma a mai antrenat FC Botosani in urma cu patru ani.