Ziua de 15 ianuarie s-a incheiat cu premierea si un spectacol sustinut de Maria Raducanu si pianistul Niko Meinhold.
Miercuri seara, timp de doua ore si jumatate Sala Mare a Teatrului Mihai Eminescu a fost plina de oameni de cultura, dar si din administratia si politica locala. Asa cum ne-am obisnuit de 23 de ani, pe 15 ianuarie se acorda Premiul Eminescu Opera Omnia.
In acest an presedintele juriului a fost academicianul Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania. Acesta a fost insotit si de prim-vicepresedintele Varujam Vozganian.
De aceasta data, primarul Ovidiu Portariuc a fost prezent la manifestarea culturala, dupa ce in 2013 a lipsit fiind rapus de gripa.
„Municipiul Botosani are privilegiul de a da astazi, 15 ianuarie 2014, gongul de deschidere al marilor manifestari culturale si nationale ale acestui an printr-o noua editie a Zilelor Mihai Eminescu. Parafrazandu-l pe Ioan Slavici, putem spune cu legitima mandrie ca in aceasta zi soarele pentru noi toti la Botosani rasare si suntem convinsi ca acum toti romanii de la Nistru pana la Tisa isi indreapta gandurile spre poetul nepereche si catre locul de unde a plecat spre nemurire”, a fost mesajul primarului Ovidiu Portariuc citit de acesta pe scena Teatrului Mihai Eminescu.
Dupa ce Stefan Baghiu a primit Premiul Opus Primum, Filamonica din Botosani, sub bagheta dirijorului Liviu Buiuc, a incantat sala cu „Rapsodia a II-a” a lui George Enescu.
Insa au fost momente amuzante cand a venit momentul acordarii Premiului Opera Omnia. Chemat pe scena, Nicolae Manolescu a tinut sa se asigure ca primarul Ovidiu Portariuc are plicul cu bani la el.
„Daca tot imi revine acest rol birocratic de a citi procesul verbal cu decizia juriului, dupa ce prietenului meu Varujan Vosganian i-a revenit rolul cultural, as vrea sa ma asigur ca domnul primar n-a venit cu mana goala”, a spus Nicolae Manolescu privind spre primar.
Nu i-a raspuns primarul, ci Marius Rogojinschi: „Nu, nu. Nu va asiguram”.
Apoi, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania a continuat cu o noua ironie.
„15 ianuarie 2014, miercuri. 125 de ani de cand Primaria Botosani i-a refuzat lui Eminescu pensia. Nu era domnul Portariuc primar”, a mai spus Nicolae Manolescu, presedintele juriului de acordare a Premiului Eminescu – Opera Omnia.
Chiar si anuntarea castigatorului s-a facut intr-un ton ironic spunand ca, atat timp cat in sala dintre nominalizati se afla doar viitorul castigator, plus Lucian Vasiliu, care „probabil ca credea ca el ia si de aia a venit, este clar ca a transpirat informatia, desi m-am straduit sa nu tin minte”.
„Am vazut ca toata lumea stia, eu habar nu aveam. Cineva a facut socoteala voturilor, eu am facut-o, dar am uitat-o imediat, ca sa cumva sa ma manance limba”, a mai spus Nicolae Manolescu.
Ion Muresan, noul castigator al Premiului Eminescu – Opera Omnia, despre care Nicolae Manolescu a spus zambind ca „presupun ca este un poet de valoare”, a avut si el o doleanta. Aceea de a veni in perioada cand teii infloresc pentru a lua „un borcan cu mireasma de tei si sa-l duc la mine la Cluj”.
„Acesta nu este premiu, premiile profesionale sunt acordate de Uniunea Scriitorilor. Premiul de la Botosani este o legitimatie de club. Daca ai luat acest premiu atunci primeste legitimatia din clubul de elita al poeziei romanesti de astazi. Poti sa te gasesti in siragul poetilor mari ai acestor ultimi 50 de ani. Eu in calitate de cetatean de onoare am nevoie domnule primar sa va cer ceva. Imi cer voie sa vin in Botosani dupa ce infloresc teii. Eu, asa mireasma de tei ca la Botosani n-am mai intalnit nicaieri, de parca umbli cu capul intr-un borcan cu miresme lichide. Nu, nu va cer sa dati de mancare in ziua respectiva, numai sa ma lasati sa imi iau si eu un borcan cu mireasma de tei si sa-l duc la mine in Transilvania”, a spus Ion Muresan.
Evenimentul organizat cu ocazia implinirii a 164 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu, s-a incheiat cu un spectacol extraordinar sustinut de Maria Raducanu si pianistul Niko Meinhold.