98.000 de tigarete de contrabanda au fost gasite de politistii de frontiera intr-o caruta. Proprietarul atelajului hipo era vizat de politisti in baza unor date care aratau ca s-ar ocupa cu traficul ilicit de tigari.
Politistii de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Foltesti – I.T.P.F. Iasi au depistat un barbat care transporta cu un atelajul hipo 98.000 de tigarete de contrabanda.
In data de 16 iulie a.c., in jurul orelor 13.30, in baza unei informatii primite de la o persoana de sprijin, politisti de frontiera din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Foltesti, jud. Galati, au pus in aplicare un plan de actiune punctuala pe linia combaterii contrabandei.
“Cu aceasta ocazie, lucratorii nostri l-au depistat, pe directia localitatii de frontiera Vlascuta, pe cetateanul roman D. B. in varsta de 46 ani, cu domiciliul pe raza jud. Galati, despre care existau date ca se ocupa cu traficul ilicit cu tigari de contrabanda. Barbatul se deplasa cu un atelaj hipo in care se aflau mai multi saci, acoperiti cu iarba. In urma controlului efectuat asupra atelajului, lucratorii nostri au descoperit sase saci ce contineau cantitatea de 98.000 tigarete marca Plugarul cu timbru de acciza Republica Moldova”, se arata in informarea ITPF IASI.
Persoana a declarat ca in cursul zilei a fost la cosit iarba pe terenul proprietate personala si in timp ce cosea a gasit abandonati cei sase saci de rafie in care se aflau tigări.
Intreaga cantitate de tigari in valoare de 21.702 lei a fost retinuta in vederea confiscarii.
In cauza se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infractiunii de colectare, detinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea si vanzarea bunurilor sau a marfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscand ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate savarsirii acesteia.
Cercetarile continua impreuna cu autoritatile de frontiera ale statului vecin in vederea stabilirii intregii arii infractionale si pentru identificarea tuturor persoanelor implicate.