Iaurtul este unul dintre alimentele cele mai apreciate in toată lumea, datorita multiplelor beneficii pentru sanatate. Cu toate acestea, exist inca multe lucruri interesante ce tin de istoria si evolutia acestuia, care sunt inca necunoscute.
Denumirea „iaurt” se presupune ca provine de la cuvantul de origine turca „yogurt”, respectiv de la verbul „yoğurtmak”, care inseamna „a combina”.
Iaurtul a fost consumat cu mii de ani în urma de popoarele din Orientul Mijlociu. Triburile razboinice mongole ale lui Genghis Han consumau iaurtul ca hrana si remediu, iar in India iaurtul era considerat unul dintre cele mai sanatoase alimente.
Iaurtul, unul dintre secretele longevitatii bulgarilor
In Muntii Rodopi din Bulgaria traiesc cei mai multi oameni care ajung la varsta de 100 de ani, conform publicatiei The Guardian. Longevitatea bulgarilor se pare ca se datoreaza consumului regulat de iaurt (un bulgar consumă anual, in medie, aproape 30 de kilograme de iaurt).
Omul de stiinţă Elie Metchnikoff (1845 – 1916) a scris o lucrare stiinţifica despre longevitatea satenilor bulgari din Rodopi, descoperind si numind ulterior una dintre principalele bacterii din iaurtul acestora – Lactobacillus bulgaricus.
Conform lui Metchnikoff, aceasta ar preveni si anihila infectiile bacteriene intestinale, iar un consum regulat de iaurt ar prelungi viata. Elie Metchnikoff a fost, de altfel, primul savant care a investigat si explicat stiintific beneficiile pentru sanatate ale iaurtului.
In 1908, iaurtul a inceput sa se raspandească in Europa ca aliment functional, cu beneficii pentru sanatate.
Primele iaurturi cu bifidobacterii probiotice au fost lansate de japonezi
Japonezii au lansat primele iaurturi cu bifidobacterii, in 1977 (Morinaga) si 1978 (Yakult). Bifidobacteriile sunt unele dintre cele mai importante bacterii probiotice.
Bifidobacteriile reprezinta aproximativ 80% din flora intestinala a sugarilor alimentati la san. La varsta adulta, numarul bifidobacteriilor scade, asadar este recomandat sa favorizăm functionarea florei intestinale prin aportul zilnic de alimente probiotice.
Iaurtul, aliatul siluetei perfecte
In orice dieta, iaurtul este un aliment perfect ca urmare a continutului de calciu si proteine. Un pahar de 150 de grame de iaurt are in medie 100 de calorii, 180 de miligrame de calciu (asigurand 20% din necesarul zilnic) si 5 grame de proteine (asigurand 10% din necesarul zilnic).
Peste 30% din populaTia globului consuma iaurt in mod regulat. Cu toate acestea, romanii consuma cel mai putin iaurt dintre europeni.
In ciuda multiplelor beneficii ale iaurtului, studiile realizate recent arata ca Romania ocupa ultimul loc la nivel european din punctul de vedere al consumului de iaurt si al lactatelor in general. Conform statisticilor, un roman consuma, in medie, un produs lactat proaspat pe saptamana, fata de francezi – 5 produse pe saptamana, bulgari – trei produse pe saptamana si polonezi – doua produse pe saptamana.
Sursa: Mediafax