TAXA de POLUARE pregatita pentru PROPRIETARII de CENTRALE de APARTAMENT !

O noua taxa se va adauga cheltuielilor pe care le au in sezonul rece familiile care isi incalzesc apartamentele cu centrale termice individuale pe gaze.  Este vorba de TAXA de POLUARE, de care se discuta de ani buni si care, se pare, nu mai poate fi amanata.

Chiar premierul Victor Ponta a vorbit de aceasta taxa. Acesta a spus ca romanii o vor plati incepand din 2016, fiind o taxa impusa de UE.

In acelasi timp, potrivit publicatiei Evenimentul Zilei, reprezentantii asociatiaiilor de spun ca sunt tari euopene unde proprietarilor de apartamante li se acorda subventie pentru montarea de centrale de apartamente performante si numai cele invechite sunt taxate.

Si ministrul Mediului, Attila Korodi, contactat de Evenimentul Zilei, a explicat ca in momentul de ata se poarta negocieri cu Comisia Europeana pentru stabilirea modalitatii de aplicare a acestei taxe. Aceste negocieri au fost incepute inca din urma cu trei ani, din 2011, iar anul 2015 este ultimul in care mai poate fi amanata aplicarea acestei taxe.

Premierul nu a precizat care va fi cuantumul taxei, lasand insa de inteles ca nu va fi o taxa neglijabila.

Vine si scumpirea gazelor

Gazele se vor scumpi in continuare, este inevitabil, dar se pare ca guvernantii au obtinut o amanare a acestui moment. Nu va mai fi aplicata de la 1 octombrie. In schimbul acestei amanari pentru o data care inca nu se stie, Directia Generala Intreprinderi a Comisiei Europene doreste ca Guvernul sa elimine obligativitatea producatorilor de gaze din Romania de a livra cu prioritate gaze din producţia interna catre populatie.

Potrivit calendarului de liberalizare a pietei gazelor asumat de Guvern prin acordurile cu FMI si Comisia Europeana, preţul gazelor livrate populatiei urma sa creasca cu 3% de la 1 octombrie.

„Legislatia romanească actuala prevede obligativitatea ca producatorii de gaze naturale sa livreze cu prioritate gaze produse intern pentru populatie si noi consideram ca acest lucru este perfect legal din punct de vedere al legislatiei comunitare. Directia Generala Intreprinderi (DG Enterprise) doreste să eliminam aceasta prevedere, dar noi nu vrem”, a declarat marti agentiei MEDIAFAX ministrul delegat pentru Energie, Razvan Nicolescu.

O delegatie guvernamentala condusa de Nicolescu a avut luni consultari, la Bruxelles, cu reprezentantii Direcţiei Generale Energie din CE in legatura cu aspecte nationale si regionale din domeniul gazelor naturale, potrivit unui comunicat al Departamentului pentru Energie.

Nicolescu a adaugat ca, pana la ajungerea la un acord cu DG Enterprise, Romania nu va mai pune in aplicare calendarul de dereglementare a pretului gazelor pentru populatie.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.