In ultima conferinta de presa a PSD Botosani, senatorul Doina Federovici a prezentat un scurt raport privind activitatea sa parlamentara intr-un an si jumatate de mandat, prilej de a scoate in evidenta ca a fost printre cei mai activi parlamentari. Activitatea sa este reliefata de numarul initiativelor legislative, al luarilor de cuvant.
La capitolul initiative legisltive, din 171 de senatori, pe prima pozitie, cu 82 de inititive, se afla social democrata Doina Federovici. In ce priveste luarile de cuvant in plen, Doina Federovici este pe locul 6, cu 230 de luari de cuvant.
“Eu consider ca este o activitate buna, pentru ca noi, parlamentarii, suntem catalogati dupa aceste instrumente pe care le avem la indemana. Cele 82 de inititive se afla in diverse stadii al comisiile permanente, iar cele mai multe sunt deja transmise catre Camera Deputatilor. Foarte multe se afla inscrise pe ordinea de zi pentru a intra in plenul Senatului. Din cele 82 de initiative, noua deja au devenit legi, subliniez asta pentru ca au existat in perioadele anterioare tot felul de discutii pe marginea faptului ca avem parlamentari dar acestia nu au in spate legi care se le apartina. Eu zic ca reprezint onorabil pe cetatenii din colegiul meu si nu numai, pentru ca in momentul in care initiem o lege nu o initiem doar pentru un colegiu sau un judet“,a spus Doina Federovici.