Incepe goana multor CADRE DIDACTICE dupa ECHIVALAREA STUDIILOR! S-a aprobat CALENDARUL de ECHIVALARE si ATESTARE

Cadrele didactice cu studii de scurta durata, incadrate in invatamantul preuniversitar pot incepe pasii pentru echivalarea si atestarea studiilor, dupa Ministrul Remus Pricopie a aprobat calendarul de echivalare si atestare.

Etapele care trebuie parcurse de cadrele didactice care au absolvit colegii universitare sau institute pedagogice cu durata de 3 ani, pentru dobandirea diplomei de licenta in specialitatea postului didactic sau a catedrei ocupate se vor finaliza in primavara anului viitor.

Pentru echivalarea invatamantului de scurta durata cu ciclul I de studii universitare de licenta, dar si pentru a putea ocupa functiile didactice de profesor in invatamantul preprimar/primar, cadrele didactice in cauza trebuie sa fie titulare sau suplinitoare, sa nu fie sanctionate disciplinar, sa fi obtinut calificativul „Foarte bine” in ultimii cinci ani scolari incheiati, sa fi promovat examenul de definitivare in invatamant, sa aiba o vechime de minim zece ani la catedra si sa fi participat la programe de perfectionare acreditate de MECTS.

Ministrul Educatiei Nationale, Remus Pricopie, a aprobat, prin ordin, „Calendarul activitatilor prevazute in Metodologia privind echivalarea ECTC/SECT a invatamantului universitar de scurta durata, realizat prin colegiul cu durata de 3 ani sau institutul pedagogic cu durata de 3 ani, cu ciclul I de studii universitare de licenta, pentru cadrele didactice din invatamantul preuniversitar”.

Iata etapele cuprise in CALENDARUL de ECHIVALARE si ATESTARE :

–    1- 31 octombrie 2014 – se depun si se inregistreaza dosarele justificative in vederea echivalarii pe baza ECTS/SECT ;
–    14 noiembrie 2014 – afisarea listei cuprinzand cadrele didactice care indeplinesc conditiile de echivalare ;
–    14 noiembrie – transmiterea la minister a situatiei statistice ;
–    17 – 28 noiembrie 2014- definitivarea dosarelor incomplete ale cadrelor didactice;
–    5 decembrie 2014- transmiterea datelor catre MEN;
–    10 – 19 decembrie 2014 – transmiterea dosarelor complete, insotite de observatiile inspectorului scolar pentru dezvoltarea resurselor umane, pe specializari, catre institutiile de invatamant stabilite de MEN pentru echivalarea si eliberarea atestatelor se face in perioada;
–    5 ianuarie – 30 mai 2015- evaluarea dosarelor la nivelul structurilor universitare care asigura formarea initiala si continua a cadrelor;

Pana la 1 septembrie 2015 vor fi eliberate atestatele de echivalare valabile pentru ocuparea functiilor didactice in invatamantul preşcolar si preuniversitar obligatoriu, promit repezentantii Ministerului Educatiei.

 

 

 

1 COMENTARIU

  1. Sunt absolventa de Colegiu Pedagogic de 3 ani-Institutor Limba Engleza,am 11 ani vechime,sunt titulara,am definitivatul,in 2015 dau gradul 2!Ma incadrez pentru echivalare?Astept un raspuns avizat….multumesc!

Comentariile sunt închise.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.