Impins de disperarea de a ajunge la Cotroceni, Victor Ponta si aparatul de partid din spatele sau au renascut ieri patrulaterul rosu, bazandu-se in turul doi al alegerilor prezidentiale pe cele 3,68 de procente ale lui Corneliu Vadim Tudor. Ceea ce este foarte grav este ca intelegerea dintre Ponta si Vadim Tudor se bazeaza pe un troc – voturi contra anularea principiilor statului de drept.
Adevarata miza a sustinerii prezidentiabilului PSD a fost anuntata, cu subiect si predicat, chiar de C.V. Tudor. “Noi dorim sa se respecte legea si sa se termine cu arestarile astea abuzive, sunt arestari abuzive, o rusine. Arestezi un fost prim-ministru al Romaniei, arestezi un vicepresedinte al Camerei Deputatilor, pe Viorel Hrebenciuc. Are pacatele lui, dar a avut si merite”, sunt declaratiile lui C.V. Tudor la semnarea protocolului cu UNPR.
Precizarea sa suplimentara, conform careia este necesara o lege a amnistiei deoarece „sunt multi oameni inchisi pe nedrept”, reprezinta de fapt principalul obiectiv asumat de Victor Ponta prin intermediul noului sau aliat.
Este inacceptabil ca astfel de declaratii care atenteaza la fundamentele statului de drept sa fie tolerate de un premier al unui stat european, care candideaza la Presedintia tarii, functie din care se presupune ca este un garant al independentei Justitiei.
Alianta Crestin-Liberala ii cere lui Victor Ponta sa se delimiteze public de declaratiile lui Corneliu Vadim Tudor si sa solicite anularea protocolului incheiat intre UNPR si PRM. Statul de drept si imaginea Romaniei sunt mai importante decat goana dupa voturi.
Modul in care prezidentiabilul PSD gireaza comportamentul noului sau partener, Corneliu Vadim Tudor, caruia ii tolereaza jignirile pe criterii entice la adresa lui Klaus Iohannis, atacurile la Justitie si stat de drept, ne arata ce fel de presedinte ar fi Victor Ponta daca ar primi votul romanilor.
ACL constata ca marea unire promisa de Victor Ponta inseamna de fapt unirea PSD cu PRM si Vadim Tudor, iar prin aceasta alianta care poate afecta perceptia asupra Romaniei in Europa si este daunatoare in plan international, PSD si Victor Ponta se indeparteaza tot mai mult de Europa, de valorile si principiile occidentale.
Comunicat
The amount of features crammed onto the 3DS does come at the price
of a poor battery life. After weeks of antagonizing and hopeless uh.
* Wi – Fi game, Rumble Pack, Browser.
My homepage … gta 5 download: http://tinyurl.com/8e5dec8eb594007594982f8ef9042ea5