ION ILIESCU le scrie social-democratilor : Trebuie sa renuntam la vanitate, la superficialitate

Fondatorul Partidului Social Democrat, Ion Iliescu a reactionat la acuzatiile care i s-au adus de catre unii membri ai acestei formatiuni politice.

Intr-o ampla scrisoare, Iliescu catalogheaza drept „mizerie” acuzatia ca Ponta ar fi pierdut functia de presedinte al tarii pentru el er fi comunist.
 
Dupa sedinta Comitetului Executiv National al PSD de joi, dupa care trei membri marcanti au fost exclusi din partid si in care a fost propusa inclusiv „inlaturarea” lui Ion Iliescu, fostul presedinte si-a exprimat opinia despre cele intamplate, pe blog.
 
Iata cateva fragmente din aceasta scrisoare : 
 
„PSD trece printr-un moment dificil, dupa pierderea alegerilor prezidentiale. In cei douazeci si cinci de ani care au trecut de la Revolutia din Decembrie 1989 nu este singurul moment de acest gen. Si nu este PSD singurul partid care trece prin astfel de momente”
 
„Din pacate, ieri am avut parte, in locul unei analize, de o masura extrema: excluderea din partid a trei membri ai Comitetului Executiv, masura care nu a rezolvat niciuna dintre problemele partidului. De fapt, ea nu a facut decat sa le agraveze. Este motivul pentru care am votat impotriva excluderii celor trei colegi: Mircea Geoana, Marian Vanghelie si Dan Sova. Nu cred ca delictul de opinie are ce cauta printre valorile unui partid democratic „.
 
„Mai grav decat acest gest pripit este faptul ca liderii partidului nu inteleg ce le reproseaza cu adevarat membrii si simpatizantii PSD. Este vorba despre faptul ca, de la o vreme, si mai ales in campania electorala care a trecut, PSD a evitat cu obstinatie sa-si asume identitatea sa de stanga, social democrata”
 
„Acum se contureaza la varful partidului scuza ca Victor Ponta ar fi pierdut pentru ca eu as fi comunist, ceea ce ar afecta imaginea partidului. Este o mizerie, si un act de lasitate, lucruri pe care nu le pot intelege si accepta. Cu explicatia asta toti cei care trebuie sa-si asume responsabilitati pentru insucces sunt exonerati de orice raspundere. Fuga de raspundere nu este o solutie. „
 
„Asadar, refuz sa primesc lectii de la oameni care cred ca si-au cumparat un partid, PSD, si il conduc, direct sau prin interpusi, ca pe o corporatie. PSD nu este proprietatea nimanui. PSD nu este o investitie, si nici programul sau politic nu se confunda cu un plan de afaceri. Iar guvernarea nu este un profit, care trebuie maximizat cu orice pret. Aceasta viziune caricaturala ne-a facut mai mult rau decat orice altceva in aceasta campanie electorala. Daca vom continua pe drumul asta, esecul nu este departe. Viata oamenilor nu se reduce doar la bani”.
 
„Daca ai succes in afaceri nu inseamna ca esti automat un om politic. Aceasta calitate nu se poate castiga cu bani. Aceasta calitate se dobandeste in timp, cu multa munca, si presupune castigarea, si nu cumpararea, increderii oamenilor. „
 
„Refuz sa primesc lectii si de la oameni care pun interesul personal inaintea interesului public, care nu au demonstrat nimic in politica, in schimb au reusit sa indeparteze oamenii de partid, prin aroganta si dispret. Astfel de oameni, ajunsi in fruntea partidului, sunt printre motivele pentru care romanii nu l-au votat pe Victor Ponta in turul doi. „
 
„Se impune o remaniere guvernamentala, cu formarea unei echipe solide, profesioniste, coerente, care sa guverneze in consecinta. Avem nevoie de oameni care sa nu poata fi atacati in niciun fel, nici in plan moral, nici in plan profesional. „
 
 
„Cred ca trebuie sa revenim la votul pe lista, macar pentru Camera Deputatilor. Iar cei care vor candida la viitoarele alegeri din 2016 sa fie cunoscuti cat mai repede, pentru a asigura o componenta cat mai solida grupurilor de senatori si deputati ai PSD. Acelasi lucru este valabil si pentru candidatii nostri in alegerile locale – primari, presedinti de consilii judetene, consilieri. „
 
„Platim consecintele a zece ani de vot emotional, pe teme care nu au legatura cu viata oamenilor. Nu trebuie sa mergem si noi pe acest drum, facil si periculos.
Nu avem de ce sa ne fie rusine de identitatea noastra. Nu avem de ce renunta la valorile stangii. Trebuie sa renuntam insa la vanitate, la superficialitate, la abordarea conflictuala a problemelor din partid”
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.