RIDICAREA AUTOTURISMELOR parcate neregulamentar este ILEGALA!

Hotararile consiliilor locale prin care masinile parcate necorespunzator erau ridicate de pe strazi iar soferii le puteau recupera numai dupa ce plateau o suma firmelor specializate in astfel de servicii isi pierd valabilitatea dupa ce judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au admis recursul formulat de Avocatul Poporului impotriva ridicarilor de autoturisme.

„Apreciem ca hotararile consiliilor locale adoptate in vederea reglementarii procedurii privind ridicarea vehiculelor staționate neregulamentar depasesc competenta ce revine consiliilor locale in aceasta materie, fiind contrare prevederilor actelor normative cu forta juridica superioara”, se sustine in recursul formulat de AP.
 
Completul ICCJ a decis, luni, sa admita recursul in interesul legii formulat de Avocatul Poporului cu privire la ridicarea masinilor
 
„In interpretarea si aplicarea dispoziţiilor art.128 alin.(1) lit.d), art.134 alin.(2) si art.135 din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, raportate la dispoziţiile art.3 alin.(1), art.5, art.36 alin.(1), alin.(2) lit.d) si alin.(6) lit.a) pct.13 din Legea administraţiei publice locale nr.215/2001, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, art.21 lit.b) si art.24 lit.d) din Legea-cadru a descentralizarii nr.195/2006, procedura de aplicare a masurii tehnico-administrative constand in ridicarea vehiculelor staţionate/oprite neregulamentar pe partea carosabila, prevazuta de art.64 si art.97 alin.(1) lit.d) si alin.(6) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr.195/2002, nu poate fi reglementata prin hotarari ale consiliilor locale. Obligatorie, potrivit art.517 alin.(4) din Codul de procedura civila. Pronunţata in sedinţa publica, astazi, 25 mai 2015”, se arata in minuta hotararii.
 

Asadar, societaţile care se ocupa cu ridicarea masinilor parcate neregulamentar raman fara obiectul muncii. 

 
Decizia aceasta luata de magistrati nu actioneaza si retroactiv, astfel ca soferii care au scos bani din buzunare pentru a-si recupera masinile de la firmele care se ocupau cu ridicarea lor nu vor vedea inapoi sumele platite in astfel de imprejurari. 
 
O parcare neregulamentara este normal sa fie sanctionata de Politia Rutiera, nu de societati comerciale care sa aiba ca obiect de activitate ridicarea autoturismelor, considera si avocatul Gheorghe Piperea, care si-a expus punctul de vedere, in aceasta privinta, la Romania TV.
 
„Daca masina respectiva obstructioneaza circulatia si nu se poate iesi cu o masina de Pompieri sau cu Salvarea dintr-un loc public, se poate ridica masina, dar sub nicio forma de o societate comerciala care are ca activitate ridicarea de masini. E ceva complet ilegal. … Asta nu inseamna ca trebuie sa parcam neregulamentar. Autoritatile publice locale trebuie sa isi constitutie propriile servicii si sa se ocupe de aceasta chestiune grava”, a explicat Gheorghe Piperea.
 
Asadar, autoritatile publice locale ar urma sa isi puna pe picioare propriile servicii care sa se ocupe de sanctionarea celor care parcheaza fara sa respecte regulile.
 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.