Putini oameni pot spune ca nu au aflat inca ce inseamna sa ai carcei. Crampele acestea musculare sunt foarte neplacute, dar au si rolul de te avertiza ca organismul are niste lipsuri si ca trebuie sa iei niste masuri.
Crampele musculare pot aparea atat in perioadele de efort fizic intens, cat si in timpul somnului.
Carceii apar mai ales din cauza deshidratarii si a lipsei unor minerale precum calciul, magneziul si potasiul. Cele mai afectate de crampele musculare sunt membrele inferioare.
Desi nu sunt o problema grava, carceii, contractii involuntare si dureroase ale muschilor, pot crea neplaceri mai ales daca persoana afectata se afla la volan sau daca inoata.
Cele mai expuse crampelor musculare sunt persoanele active, care depun efort fizic sustinut (sportivii), cele supraponderale (kilogramele in plus apasa asupra muschilor) si cele care au o circulatie sanguina deficitara.
Riscul de a suferi astfel de spasme este mare si la varstnici, in cazul lor fiind cauzate de atrofierea muschilor.
Si statul indelund pe scaun, picior peste picior, si purtarea tocurilor inalte favorizeaza aparitia crampelor musculare.
La gravide, carceii apar din cauza schimbarilor hormonale specifice acestei perioade.
Crampele nu necesita tratament specific, insa daca apar fecvent si sunt dureroase, este nevoie de consult medical.
In unele cazuri, ele pot ascunde boli neurologice, insuficienta circulatorie periferica sau dezechilibre hormonale.
La persoanele active, se pierd mai multe lichide si saruri minerale prin transpiratie. Acest lucru afecteaza echilibrul normal al electrolitilor la nivelul muschilor, cauzand spasme. Si carentele de calciu, magneziu si potasiu, minerale necesare pentru muschi, pot antrena aparitia carceilor. O dieta bogata in aceste minerale (lactate, cereale, fructe si legume) ajuta la prevenirea crampelor musculare.
Imediat dupa aparitia unei crampe, este necesara oprirea activitatii.
Muschiul contractat trebuie masat pana la disparitia disconfortului.
Daca muschiul se mentine dureros la atingere, se pot aplica unele comprese reci, care vor ajuta la relaxarea acestuia, iar pentru detensionarea muschiului se pot pune comprese calde, care ajuta la restabilirea circulatiei sanguine in zona afectata.