Pe 24 iunie 2015, aleșii natiunii s-au ocupat (definitiv) de Istorie: au (re)votat legea „antifascista“ și „antinegationista“[1].
Aceasta lege, despre care s-a spus (inexact) ca este (doar) „antilegionara“, vizeaza mult mai mult, caci ataca fundamentele libertatii de expresie și ale cercetarii știintifice.
Din pacate, ea nu a fost criticata decat de „legionari“ sau de cei cu simpatii de acest gen, fapt explicabil, caci sunt printre primii vizati, desi, cum am spus, nu sunt singurii si nici cei mai importanti. Ca ataci idei sau organizari (asocieri) politice, asta este una, dar istoricii nu-si pot face partid politic pentru a se apara de asemenea productii care se vor legale (ba chiar, se vede, devin legi).
Unde sunt aparatorii libertatii de constiinta? Absenti!
Unde sunt istoricii (pe noi nu ne punem la socoteala)? Absenti si ei!
Presupunem ca sunt cu totii culpabilizati, speriati, santajati cu „antisemitismul“, „negationismul“, „minimalismul“ si „deflectivismul“ (sic!) acestei „legi Big Brother a istoriei“.
Prin urmare, nu ne ramane decat sa reproducem integral petitia Asociatiei „Libertate pentru Istorie“ din Franta, care constata ce efecte nocive pot avea asemenea legi, si reaminteste principiile care stau la baza stiintei:
Paris, 13 decembrie 2005
Iritati de interventiile politice din ce in ce mai frecvente in aprecierea evenimentelor trecutului, si de procedurile judiciare care ii vizeaza pe istorici si pe cei inclinati spre reflectie, tinem sa reamintim urmatoarele principii:
– Istoria nu este o religie. Istoricul nu accepta nici o dogma, nu respecta nici o interdictie si nu cunoaste tabúuri; el poate sa deranjeze.
– Istoria nu este morala. Rolul istoricului nu este sa glorifice sau sa condamne; el explica.
– Istoria nu este sclava actualitatii. Istoricul nu aplica trecutului scheme ideologice contemporane si nu introduce in evenimentele din trecut sensibilitatea de azi.
– Istoria nu este memorie. Intr-un demers stiintific, istoricul strange amintirile oamenilor, le compara intre ele, le confrunta cu documentele, cu obiectele, cu urmele, si stabileste faptele. Istoria tine seama de memorie, dar nu se reduce la ea.
– Istoria nu face obiectul justitiei. Intr-un Stat liber, nu este nici dreptul Parlamentului, nici al Puterii Judecatoresti sa defineasca adevarul istoric. Politica Statului, chiar atunci cand este animata de cele mai bune intentii, nu este politica istoriei.
Violand aceste principii, articolele legilor succesive – si in special legile din 13 iulie 1990[2], 29 ianuarie 2001[3], 21 mai 2001[4] si 23 februarie 2005[5] – au restrans libertatea istoricului, caruia i s-a spus, sub sanctiuni penale, ce trebuie sa cerceteze si ce sa descopere, i s-au prescris metode si i s-au impus limite.
Cerem abrogarea acestor dispozitii legislative nedemne de un regim democratic.
Semneaza: Jean-Pierre Azéma, Elisabeth Badinter, Jean-Jacques Becker, Françoise Chandernagor, Alain Decaux, Marc Ferro, Jacques Julliard, Jean Leclant, Pierre Milza, Pierre Nora, Mona Ozouf, Jean-Claude Perrot, Antoine Prost, René Rémond, Maurice Vaïsse, Jean-Pierre Vernant, Paul Veyne, Pierre Vidal-Naquet et Michel Winock[6].
NOTE
[1] Cf., in acest sens, articolul nostru la adresa: http://mircea-stanescu.blogspot.ro/2015/06/romania-si-legile-memoriale.html.
[2] Legea nr. 90-615 din 13 iulie 1990, care vizeaza reprimarea tuturor actelor rasiste antisemite sau xenofobe, numita „Legea Gayssot“ (n. n.).
[3] Legea nr. 2001‐70 din 29 ianuarie 2001 cu privire la recunoasterea genocidului armean din 1915 (n. n.).
[4] Legea nr. 2001-434 din 21 mai 2001, care vizeaza recunoasterea comertului cu sclavi si a sclavajului drept crima impotriva umanitatii (n. n.).
[5] Legea nr. 2005‐158 din 23 februarie 2005 cu privire la recunostinta Natiunii si a contributiei nationale a Francezilor Repatriati (n. n.).
[6] Cf. „Libération“, 13/12/2005, la adresa: http://www.liberation.fr/societe/2005/12/13/liberte-pour-l-histoire_541669#.
Bucuresti, 24 iunie 2015
Nota noastra: Conform noii Legi – inca nepromulgata – SE ELIMINA cu totul urmatorul articol din OUG 31/2002: “Nu constituie infractiune fapta prezavuta la alin (1) sau (2), daca este savarsita in interesul artei sau stiintei, cercetarii ori educatiei si interesul este exprimat in sensul protectiei drepturilor omului si libertatilor fundamentale ale omului si al prevenirii si combaterii incitarii la ura nationala, rasiala sau religioasa, la discriminare si la savarsirea de infractiuni contra pacii si omenirii” – oare se va ridica mai mult de un istoric impotriva acestei enormitati?
Sursa: Ziaristi Online via Mircea Stanescu Blog
