Zilele acestea, peste 2.900 de români au semnat o petiție prin care solicită demararea lucrărilor la autostrada A8 – Ungheni – Iași – Târgu Mureș, care ar lega Moldova de Ardeal. Deocamdată, cei mai mulți dintre semnatarii petiției provin din județul Iași, dar și botoșănenii susțin acest demers.
Susținătorii inițiativei doresc să organizeze o acțiune amplă în perioada 8-10 septembrie 2017. Ei încearcă astfel să sensibilizeze Guvernul României pentru a prinde în bugetul aferent anului viitor sumele necesare demarării lucrărilor. Acțiunea va fi una de anvergură și presupune deplasarea cu mijloace motorizate, în coloană, pe ruta Ungheni – Iași – Târgu Mureș, cu opriri în principalele localități de pe traseu. La marș vor lua parte, după estimările prezente, un autocar și un număr însemnat de autoturisme și motociclete.
„Realizarea acestei autostrăzi este imperios necesară pentru dezvoltarea zonei de nord a României, asigurând accesul mult mai facil la toate unitățile de producție din zonă. Pentru producătorii din municipiul și județul Botoșani, o autostradă care să treacă prin apropiere de Târgu Frumos și Pașcani și să meargă spre Ardeal înseamnă o mult mai mare deschidere spre partea de vest a țării și, automat, spre vestul Europei. Mai mult ca sigur că prin realizarea acestei autostrăzi afacerile din Botoșani ar cunoaște o dezvoltare. În perspectivă, realizarea acestei autostrăzi ar însemna un număr mai mare de turiști care ar ajunge la parcul de agrement Cornișa”, a declarat Cătălin Mugurel Flutur, primarul municipiului Botoșani.
Pe de altă parte, Cătălin Flutur își dorește o întâlnire cu inițiatorii acestui demers pe care îi așteaptă la Botoșani pentru o discuție. De asemenea, primarul municipiului Botoșani îi îndeamnă pe locuitorii municipiului și județului să semneze petiția.
„Şi eu voi semna această petiție, mai ales că o viitoare autostradă care să facă legătura între est și vest este imperios necesară. Îmi permit să îi rog și pe locuitorii municipiului și județului Botoșani să semneze respectiva petiție. Poate așa vom reuși să sensibilizăm Guvernul și să îi convingem pe cei aflați acum la putere de necesitatea autostrăzii A8”, a transmis Cătălin Flutur.