28 de ani de la Revoluția din decembrie! (FOTO)

Ziua de 22 decembrie 1989 rămâne vie în memoria românilor care au trăit momentele dramatice de luptă împotriva comunismului și a regimului dictatorial al Nicolae și Elena Ceaușescu.

La 28 de ani de la dramaticele evenimente de din decembrie 1989, când românii au ieșit din bezna comunismului și regimului Ceaușescu, oficialitățile, oamenii politici și, nu în ultimul rând, membrii Asociației „22-25 decembrie 1989” au marcat Ziua Revoluției printr-o scurtă și sobră festivitate.

Debutul a avut loc în zona Plăcii Comemorative de pe fațada Palatului Administrativ unde a fost depusă o jerbă de flori și s-a ținut un moment de reculgere în memoria celor care și-au pierdut viața în timpul evenimentelor din decembrie 1989. Apoi, toți cei prezenți s-au deplasat spre Biserica „Sfânta Cuvioasa Parascheva” unde se află și monumentul Eroilor Revoluției din decembrie 1989.

După ce prefectul județului Botoșani, Dan Șlincu, a trecut în revistă Garda de Onoare, a urmat serviciul religios susținut de preotul militar Ștefan Grădinaru. La sfârșitul slujbei preotul a ținut să pomenească toți botoșănenii care și-au pierdut viața în Revoluție.

A urmat apoi momentul de depunere a coroanelor din partea Garnizoanei, Prefecturii, Consiliului Județean, Consiliului Local, Primăriei Botoșani, Ministerului de Interne, SRI și a partidelor politice PSD, PNL și PMP.

La final, președintele Asociației „22-25 decembrie 1989”, Vasile Halasanu, a ținut un scurt mesaj în care a cerut în special ajutorul Domnului dar și iertarea românilor.

„Astăzi, la 28 de ani de la Revoluția română din decembrie 1989, comemorăm pe eroii neamului nostru care au murit în acele zile dramatice. Sper ca jertfa lor să nu fie una zadarnică iar ca acest Căciun să ne facă mai buni, mai toleranți, mai înțelegători. Și să nu uităm, noi și copiii noștri, că a fost o revoluție indiferent de ce spun unele televiziuni mai mult sau mai puțin românești. Vă mulțumesc și fie ca Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i ierte pe români”, a spus Vasile Halasanu.

După festivitate, membrii Asociației „22-25 decembrie 1989” s-au deplasat la sediu unde s-a ținut un moment de reculegere și s-au oferit diplome tuturor celor 50 de luptători ai Revoluției din decembrie 1989. Apoi s-a continuat cu discuții pe marginea evenimentelor din decembrie 1989 și cu recitarea unei poezii de către col.(r.) Marin Tăuteanu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.