7 iunie – LASATA SECULUI pentru SFINTII APOSTOLI PETRU si PAVEL

De maine incepe postul, care se va incheia de sarbatoarea Sfintilor Petru si Pavel. Duminica, 7 iunie, este Lasatul secului pentru Postul Sfintilor Petru si Pavel.

Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel sau Postul Sanpetrului este randuit de Biserica in cinstea celor doi apostoli și in amintirea obiceiului lor de a posti inainte de a intreprinde acte mai importante. Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta, postul incepe luni, 8 iunie si tine pana pe 29 iunie.
 
Tot astazi, Biserica Ortodoxa il sarbatoreste si pe Sfantul Teodot, care a trait la sfarsitul secolului al III-lea si a fost episcop al Bisericii din cetatea Ancira Galatei. El ii adapostea pe crestinii prigoniti si ii ingropa crestineste pe cei omorati. 
 
In acea perioada, sapte fecioare au fost torturate pentru credinta lor in Hristos, iar in cele din urma, inecate intr-un lac, potrivit crestinortodox.ro. 
 
Dezlegari la peste
 
In Postul Sanpetrului, in fiecare sambata si duminica este dezlegare la peste. De asemenea, dezlegarea la peste este anul acesta si pe 11 iunie si pe data de 24 iunie, moment care marcheaza sarbatorirea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul. Cand e dezlegare la peste poti manca icre, peste, fructe de mare, ulei si poti bea vin.
 
Dat fiind rolul major pe care l-au avut acesti Sfinti Apostoli ai Mantuitorului in raspandirea crestinismului, Biserica a randuit ca praznuirea lor sa fie pregatita printr-o perioada de post, adica printr-o primenire atat trupeasca, cat si duhovniceasca a crestinilor.
 

Aceasta perioada ne ofera prilejul de a medita asupra misiunii pe care cei doi mari Apostoli ai Bisericii au facut-o pentru propovaduirea Evangheliei lui Hristos. Postul presupune abstinenta, sporirea rugaciunii, pentru ca astfel sa inmultim fapta cea buna, sa ne gandim si la suferintele aproapelui, iar Biserica sa inmulteasca lucrarea ei misionara, urmand zelului misionar al Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si al celorlalti Apostoli ai Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

 
Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel este un post usor. In fiecare sambata si duminica este dezlegare la peste, vin si ulei, precum si de sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie). Invatatura pentru posturi din Ceaslovul mare arata ca luni, miercuri si vineri se mananca legume fara ulei, marti si joi aceleasi cu untdelemn si vin. Dezlegarea la peste se da si luni, marti si joi daca atunci cade sarbatoarea vreunui sfant cu doxologie mare si cu cruce neagra in calendar, iar cand o astfel de sarbatoare cade miercuri sau vineri se dezleaga la untdelemn si vin. Si in caz de hramul bisericii se da dezlegare la peste. 
 
Pe intreaga durata a acestui Post, ca si in cazul celorlalte posturi din cursul anului bisericesc, nu se fac nunti, pentru ca perioada de postire nu este compatibila cu bucuria si petrecerile care insotesc de regula nuntile, anunta basilica.ro.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.