A fost promulgată legea pentru cursuri de conducere defensivă

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Iniţiatorul legii este senatorul USR Cosmin Poteraş, iar actul normativ prevede introduce cursuri de conducere defensivă şi de prim-ajutor atât pentru obţinerea carnetului de conducere cât şi pentru cei care au carnetul suspendat.

România se află în continuare în topul statelor cu cele mai multe accidente produse în traficul rutier, iar documentele Comisiei Europene arată că România înregistrează cel mai mare număr de decese cauzate în traficul rutier, ocupând primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte rata de mortalitate pe drumurile publice (85 de decese la 1 milion de locuitori).

„Anual, aproape 2.000 de oameni îşi pierd viaţa în accidente rutiere pe drumurile din România şi aproape 10.000 de persoane sunt grav rănite. Nu putem asista pasivi la pierderea de vieţi omeneşti şi cea mai simplă cale este prevenţia. Cred că educaţia rutieră poate fi un pas înainte, în sensul în care, pe de o parte, poate ajuta la conştientizarea pericolului pe care condusul agresiv îl reprezintă şi – pe de alta – îi pregăteşte pe şoferi să conducă defensiv. De asemenea, abilitatea de a acorda corect primul ajutor în caz de accident auto poate salva vieţi omeneşti, motiv pentru care am propus obligativitatea unui curs de prim ajutor ca o precondiţie pentru obţinerea permisului”, a transmis Cosmin Poteraş, potrivit unui comunicat de presă al USR.

Potrivit actului normativ promulgat de către şeful statului, cele două cursuri vor fi introduse în cadrul pregătirii teoretice şi practice pe care o realizează persoanele care solicită prezentarea la examen pentru obţinerea permisului de conducere în următoarele situaţii:

– obţinerea, pentru prima dată, a permisului de conducere;

– beneficierea de reducerea perioadei de suspendare a sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce în ipotezele constatării de către organele competente a săvârşirii de către participantul la trafic a unei fapte contravenţionale;

– dispunerea sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce atunci când fapta contravenţională se circumscrie fie conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice, fie nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale.

– obţinerea, după anularea permisului de conducere printr-o hotărâre judecătorească definitivă, a unui nou permis de conducere.

Legea îşi propune, de asemenea, responsabilizarea conducătorilor auto care, deşi sancţionaţi, ignoră consecinţele acţiunilor lor, nu-şi achită amenzile şi continuă comportamentul periculos şi iresponsabil, prin introducerea unui termen de plată a amenzilor de şase luni. În caz contrar se va putea dispune suspendarea permisului.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.