Ciocolata cu corpuri straine in compozitie! Despre asta avertizeaza autoritatile de la Bucuresti. Este vorba de un sortiment de ciocolata produs in Polonia, dar comercializat si in Romania.
Alerta alimentara europeana, a fost lansata de Romania prin Sistemul Rapid de Alerta al Uniunii Europene. In ciocolata s-ar gasi, spun cei care au lansat alerta, o bucata de plastic.
Nivelul de risc la care se incadreaza alerta este – „serios”.
Mai exact, este vorba de ciocolata cu lapte si cu biscuiti cu cacao, de 300 de grame, „Crazy Collection”.
ANSVSA precizeaza ca in cazul acestui produs exista o „suspiciune privind prezenta unui corp strain.”
Consumatorii sunt rugati sa returneze produsul in oricare dintre magazinele Penny Market sau XXL Mega Discount, urmand sa li se returneze contravaloarea acestuia, se arata in comunicatul ANSVSA.