Un virus extrem de periculos produce panica pe Internet. Este vorba de bresa de securitate Shellshock, descoperita intr-un software numit Bash. Aceasta ar putea permite hackerilor sa preia controlul a sute de milioane de calculatoare din intreaga lume.
Guvernele au fost fortate sa ia masuri urgente pentru a-si proteja infrastructura lor critica, potrivit The Independent, citat de ziare.com.
Software-ul Bash este utilizat de sistemul de operare Mac al celor de la Apple, precum si in Linux si in serverele de Internet folosite de guverne, banci si cele din domeniul militar.
Noaptea trecuta, expertii in securitate cibernetica au avertizat oamenii sa nu isi mai utilizeze cardurile lor de credit pentru cumparaturile online, pana cand va exista o solutie de combatere a bug-ului Shellshock.
Echipa de securitate cibernetica din Marea Britanie (CERT) a emis o alerta catre toate departamentele guvernamentale asupra bresei Shellshock care poate reprezenta o amenintare importanta, scrie romaniatv.net.
Divizia nationala de securitate cibernetica din Statele Unite a catalogat amenintarea ca fiind de gradul 10 din 10.
Analistii cibernetici au anuntat ca autoritatile trebuie sa actioneze imediat pentru a opri vulnerabilitatea, subliniind faptul ca, la cateva ore dupa ce a fost descoperita, hackerii au inceput sa exploateze aceasta bresa.
Profesorul Alan Woodward, un cercetator in domeniul securitatii de la Universitatea Surrey, a declarat ca mai mult de 500 de milioane de site-uri si sute de milioane de calculatoare din intrega lume, inclusive routere Wi-Fi, pot fi vulnerabile la bug-ul Shellshock.