Amenzile pentru necompletarea formularului digital de intrare în România se vor anula

Farmaciile Dr. Max – Parasinus Penta pentru ameliorarea simptomelor de răceală și gripă, incluzând febră, dureri de cap, dureri musculare, dureri în gât, precum și a simptomelor asociate inflamației sinusurilor (nas înfundat, durere la nivelul sinusurilor).

Plenul Senatului a adoptat în unanimitate propunerea legislativă privind anularea amenzilor contravenţionale pentru necompletarea formularului digital de intrare în România.

Propunerea legislativă a fost inițiată de un grup de parlamentari PSD.

„Se anulează amenzile contravenţionale aplicate în baza art. 4 alin. (1) din OUG 129/2021 privind implementarea formularului digital de intrare în România, neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Amenzile (…) care au fost achitate parţial sau în totalitate de către debitori se restituie acestora la cerere, în termen de 40 zile de la data formulării cererii. Amenzile neachitate de către debitori până la data intrării în vigoare a prezentei legi se anulează. În termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Ministerul Finanţelor Publice stabileşte procedura de restituire către persoanele sancţionate a sumelor reprezentând valoarea amenzilor contravenţionale achitate”, prevede propunerea legislativă.

Potrivit expunerii de motive, după intrarea în vigoare a OUG 129/2021, mii de români au fost amendaţi contravenţional după ce s-au întors din străinătate pentru că nu au completat formularul din lipsă de informare sau pentru că nu au ştiut cum să acceseze platforma sau pentru că datele acestora nu au ajuns la DSP dintr-o eroare tehnică sau dintr-o problemă birocratică.

„Sunt cazuri de persoane care au primit mai multe amenzi de câte 3.000 de lei după ce au trecut frontiera mai multe zile la rând pentru a merge la lucru într-o localitate din ţările vecine României. În baza acestor prevederi au fost amendaţi şi piloţii şi însoţitorii de zbor. Mulţi dintre cei amendaţi nu mai pot face dovada completării PLF, iar DSP-ul nu mai dispune de aceste date. Prin urmare, un proces individual sau colectiv împotriva instituţiilor statului ar duce această situaţie într-un blocaj din care vor avea de pierdut românii”, se arată în expunerea de motive.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.