Home Actualitate Ancheta DNA la APIA!

Ancheta DNA la APIA!

Plati facute ilegal, cu girul unor functionari ai Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura. O ancheta a Directiei Nationale Anticoruptie vizeaza astfel de fapte de coruptie la APIA Suceava. Sefa de la DNA Suceava, procurorul botosanean Mihaela Mihai, a coordonat echipa de anchetatori care a descoperit activitatea infractionala a gruparii suspectate de acordarea ilegala de subventii agricole.

Miercuri dimineata, procurorii DNA au ajuns la directorul general Dorel Gheorghe Benu, pe care l-au ridicat pentru audieri la sediul DNA Suceava.

Potrivit unor surse, ar fi vorba de dosarul de coruptie intocmit pentru plata unor fonduri europene catre persoane fizice si juridice, parohii si manastiri care nu indeplineau conditiile de eligibilitate pentru a intra la plata pe suprafata sau pentru zootehnie.

Ar fi vorba de aproape 250 de dosare pentru subventii care au intrat la plata anul trecut, subventiile fiind acordate fara respectarea conditiilor impuse de lege.

Functionarii APIA care ar fi trebuit sa verifice dosarele sunt acum luati la intrebari la DNA, in conditiile in care la plata ar fi intrat si zeci de exploatatii fictive de crestere a  animalelor, infiintate pe numele unor fermieri de catre cativa medici veterinari de la DSVSA Suceava.

Directorul APIA Bucuresti, consilieri ai agentiei, un preot, un avocat, medici veterinari de la DSVSA Suceava si fermieri sunt suspectati in dosarul in care au loc perchezitii in Capitala si alte doua judete, miercuri dimineata.

Si seful Politiei Judetene Suceava, comisar-sef Ioan Carp, va fi audiat si el in dosarul vizand acordarea ilegala de catre APIA a unor subventii agricole, numele acestuia aparand in interceptari telefonice din acest dosar, spun surse judiciare, in timp ce acesta neaga implicarea sa.

Potrivit unor surse judiciare, numele sefului Politiei Judetene Suceava, Ioan Carp, apare intr-o discutie telefonica interceptata in acest dosar, in care un functionar APIA spune ca in cazul unei contraventii la regimul rutier ar urma sa vorbeasca cu Ioan Carp.

Aceleasi surse spun ca Ioan Carp ar urma sa fie audiat la DNA Suceava.

Contactat de corespondentul Mediafax, seful Politiei Judetene Suceava, comisar sef Ioan Crap, a negat o eventuala implicare a sa in acest dosar.

„Este exclus”, a spus Ioan Carp, intrebat daca este implicat in acest dosar.

Reprezentantii Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor evita sa comenteze situatia privind acordarea ilegala de subventii agricole de catre APIA pentru manastiri si parohii din judetul Suceava, spunand doar ca asteapta solutionarea anchetei, iar „cei care au gresit vor plati”.

„Asteptam solutionarea anchetei, iar cei care au gresit vor plati”, a declarat, miercuri, corespondentului Mediafax consilierul economic al Arhiepiscopiei Sucevei si Radautilor, Catalin Axinte.

Activitatea infractionala a gruparii suspectate de acordarea ilegala de subventii agricole a fost coordonata de directorul adjunct al APIA Suceava Delia Moldoveanu, care „a avut sprijinul neconditionat” al directorului general APIA Bucuresti, prejudiciul in acest caz fiind de cinci milioane de lei.

Potrivit procurorului-sef al DNA Suceava, botosaneanca Mihaela Mihai, la APIA Suceava s-a constituit un grup de functionari cu atributii de verificare si aprobare a dosarelor de subventie care a admis la plata cereri de acordare a sprijinului financiar cu incalcarea prevederilor legale unor persoane fizice si juridice care nu indeplineau conditii de eligibilitate, prin falsuri, prin accesarea bazelor de date si modificari in fals.

Procurorul-sef al DNA Suceava a declarat corespondentului Mediafax ca in acest caz au fost implicati si medici veterinari din Suceava, dar si functionari ai Directiei Sanitar Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (DSVSA) Suceava, iar activitatea infractionala a fost coordonata de directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, care „a avut sprijinul neconditionat” al directorului general APIA Bucuresti.

Conform sursei citate, exploatatiile fictive pentru care erau acordate subventii agricole erau inregistrate prin falsuri care erau efectuate de la Suceava in baza nationala de date cu sprijinul directorului general si al altor functionari din APIA Bucuresti.

Procurorul-sef al DNA Suceava a subliniat ca activitatea infractionala a grupului a fost continuata chiar in conditiile in care Comisia Europeana a emis, recent, o scrisoare referitoare la decizia de punere sub supraveghere a Romaniei privind subventiile agricole si s-a dispus blocarea conturilor APIA, fiind pusa in pericol alocarea de fonduri europene pentru Romania, fiind o problema de siguranta nationala.

Ancheta vizeaza subventii acordate in perioada 2012-2014, prejudiciul estimat fiind de peste cinci milioane de lei.

Serviciul Teritorial Suceava al DNA a inceput verificari la APIA Suceava dupa ce s-a constatat ca peste 30 la suta din subventiile agricole platite de APIA unitatilor de cult la nivel national au fost virate manastirilor si parohiilor din judetul Suceava.

Ancheta in acest caz este coordonata de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Suceava, persoanele suspectate urmand sa fie audiate de acestia.

Exit mobile version