ANI: 69 de conflicte de interese în valoare de 112,2 milioane euro prevenite în anul 2018

Prin intermediul sistemului PREVENT, Agenţia Naţională de Integritate a emis anul trecut 69 de avertismente de integritate pentru potenţiale conflicte de interese în proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 523,5 milioane lei (112,2 milioane euro).

Potenţialele conflicte de interese semnalate de sistem se referă la proceduri de achiziţie publică derulate de autorităţi contractante reprezentând consilii judeţene, primării, instituţii publice de la nivel central şi local, precum şi companii/societăţi comerciale la care statul este acţionar majoritar.

Dintre acestea, în 61 de cazuri, conducătorii autorităţilor contractante au înlăturat cauzele care generau conflictele de interese, iar într-un singur caz, ANI a declanşat din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, întrucât aceste cauze nu au fost eliminate. În alte 7 cazuri pentru care s-au emis avertismente de integritate, Agenţia Naţională de Integritate va proceda la aplicarea art. 9 din Legea nr. 184/2016, în situaţiile în care nu vor fi înlăturate cauzele conflictelor de interese.

Sistemul PREVENT gestionat de ANI are ca scop prevenirea conflictelor de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică, prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante. Sistemul identifică în mod automat prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane relevante din autoritatea contractantă şi ofertanţi, în cadrul procedurilor de achiziţie publică.

În anul 2018, sistemul a analizat, cu scopul de a detecta potenţiale conflicte de interese, peste 12.000 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de peste 9 miliarde de euro (43,19 miliarde lei). Procedura cu cea mai mare valoare analizată de PREVENT în anul 2018 a fost de 2,87 miliarde lei (aproximativ 615 milioane euro), iar procedura cu cea mai scăzută valoare a fost de 500 lei (aproximativ 107 euro).

Dintre cele peste 12.000 de proceduri analizate, 14% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime dintre aceste proceduri conţin un număr total de 64.307 contracte subsecvente (loturi).

Potrivit art. 9 din Legea nr. 184/2016: „Neluarea de măsuri ca urmare a primirii unui avertisment de integritate sau necompletarea formularului de integritate potrivit art. 6 alin. (4) declanşează din oficiu procedura de evaluare a conflictului de interese, după finalizarea procedurii de atribuire, exclusiv cu privire la persoanele faţă de care sunt incidente prevederile Legii nr. 176/2010, cu modificările ulterioare.“

Rezultate în perioada octombriedecembrie 2018

În perioada octombrie-decembrie 2018, Agenţia Naţională de Integritate a analizat prin intermediul sistemului informatic PREVENT, în vederea prevenirii conflictului de interese, un număr de 3.176 de proceduri de achiziţie publică cu o valoare totală de 202,93 milioane lei (aprox. 43,51 milioane euro).

Dintre aceste proceduri, aproximativ 17% se referă la contracte finanţate din fonduri europene. Totodată, o treime din totalul procedurilor conţin 13.572 de contracte subsecvente (loturi).

Mai mult decât atât, în aceeaşi perioadă au fost emise 9 avertismente de integritate în valoare totală de 11,8 milioane lei (aprox. 2,5 milioane euro).

Clarificări acordate persoanelor interesate

În anul 2018, persoanele interesate au solicitat peste 350 de clarificări cu privire la cadrul legal incident. Majoritatea solicitărilor se referă la completarea câmpurilor din cuprinsul Formularului de Integritate, obligativitatea completării Formularului de Integritate, lipsa ofertanţilor, etc.

Ce este şi cum funcţionează sistemul PREVENT

Sistemul PREVENT a fost lansat la sfârşitul lunii iunie 2017 cu scopul de preveni conflictele de interese în procedura de atribuire a contractelor de achiziţie publică prin instituirea unui mecanism de verificare ex-ante, din perspectiva situaţiilor care pot genera conflicte de interese în cadrul procedurilor iniţiate prin sistemul electronic de achiziţii publice, astfel încât acestea să fie înlăturate fără a fi afectate respectivele proceduri.

Concret, acest mecanism de prevenţie presupune analizarea datelor şi a informaţiilor introduse în Formularul de integritate de către persoana responsabilă din cadrul autorităţii contractante prin interconectarea sistemului PREVENT cu baze de date relevante (Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – ONRC, Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date – DEPABD).

Elementul de noutate al sistemului PREVENT este dat de faptul că acesta poate identifica, în mod automat, prezumtivele relaţii ce pot exista între persoane din autoritatea contractantă şi persoane din cadrul operatorilor economici ce au calitatea de ofertanţi în cadrul procedurilor de achiziţie iniţiate de către o autoritate contractantă.

În cazul depistării unui posibil conflict de interese, ANI emite un avertisment de integritate, iar autoritatea contractantă trebuie să ia toate măsurile de îndepărtare a posibilului conflict de interese emis de sistemul PREVENT.

Mai multe detalii despre sistemul PREVENT pot fi consultate la secţiunea dedicată din pagina de Internet a Agenţiei Naţionale de Integritate la adresa https://www.integritate.eu/prevent.aspx.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.