Apa mai buna pentru botosaneni, odata cu finalizarea lucrarilor la Statiile de Tratare a Apei Potabile Catamarasti si Bucecea

Conducerea de la Nova Apaserv, directorul executiv interimar Albert Tanase si directorul tehnic Catalin Fetcu, reprezentantul Consiliului Judetean – vicepresedintele Liviu Toma-, doi medici de la Directia de Sanatate Publica, Corneliu Saradan si Felicia Beleca, dar reprezentanti ai antreprenorului din Spania care a executat lucrarile la obiectiv, s-au intalnit miercuri, 22 martie 2017, la o conferinta de presa pentru a marca finalizarea unei componente importante a proiectului major „Extinderea si modernizarea sistemelor de alimentare cu apa si canalizare- epurare a apelor uzate din judetul Botosani”.

Este vorba de finalizarea lucrarilor de imbunatatire a Statiilor de Tratare a Apei Potabile Catamarasti si Bucecea. Lucrari executate de antreprenorul Tedagua (Tehnicas de Desalinizacion de Aguas) din Spania.

Proiectul asigura continuitatea actiunilor de retehnologizare a sistemului de tratare a apei potabile, initiate in cadrul asistentei de pre-aderare prin Programul ISPA, prin tehnologii nepoluante, avand drept scop deshidratarea namolurilor si recircularea apei rezultate din procesul de tratare. Statiile reabilitate vor asigura debitul necesar cerintelor de alimentare cu apa poabila ale municipiilor Botosani si Dorohoi si ale localitatilor aflate in ariile de deservire ale acestora, iar calitatea apei potabile furnizate in retea va corespunde normativelor nationale si europene.

„Acest contract de lucrari a demarat si s-a derulat, in cea mai mare parte, in cadrul Programului Operational Sectorial II Mediu si pe final s-a derulat in cadrul Programului Operatinal de Infrastructura Mare”, a precizat Delia Buznea, responsabilul cu relatiile publice in cadrul Unitatii de Implementare a proiectului.

Participantii la conferinta de presa au mentionat ca la Catamarasti este acum finalizat un bazin cu diametrul de 27 de metri, un ingrasator de namol, unic in Europa prin functia lui. De asemenea, s-au facut referiri la conducta de 1.500 de metri, contruita pentru deversarea surplusului de apa bruta neutilizata, s-a mentionat reabilitarea decantorului pentru efectuarea predecantarii apei brute, si, nu in ultimul rand, s-a vorbit despre importanta finalizarii constructiei statiei de pompare pentru transmiterea apei predecantate. Toate acestea se vor reflecta in cresterea gradului de calitate al apei consumate de clientii Nova Apaserv.

Contractul de lucrari „Imbunatatirea Statiilor de Tratare a Apei Potabile Catamarasti si Bucecea” a fost semnat in septembrie 2014, iar in data de 1 martie 2017 a fost semnat Procesul Verbal de receptie la terminarea lucrarilor.

Valoarea finala a contractului a fost de 11,4 milioane de lei fara TVA.

Participantii la intalnirea ce a avut loc miercuri la sediul Nova Apaserv au subliniat si ca prin finalizarea reusita a Contractului de Lucrari, se garanteaza atat respectarea legislatiei europene in vigoare privind conservarea conditiilor de mediu, cat si indeplinirea obiectivelor si prevederilor Tratatului de Aderare a Romaniei la Uniunea Europeana.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.