Aproape trei milioane de dolari falsificați în Botoșani

Banii falși au fost puși în circulație în județul Suceava și au fost găsiți de polițiști la o societate comercială.

Trei persoane au fost reținute, în Botoșani, în urma unei acțiuni a autorităților care vizează destructurarea unei grupări care punea în circulație bani falși.

Totodată, în urma perchezițiilor, polițiștii au găsit la o societate comercială din Suceava aproape trei milioane de dolari falși și 70.000 de euro, tot falși.

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Botoșani au ridicat, în vederea continuării cercetărilor, peste 2.800.000 de dolari și aproximativ 70.000 de euro, de la o societate comercială din județul Suceava, de la care s-ar fi aprovizionat persoanele bănuite de comiterea faptelor”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

„În perioada 11-12 iulie 2022, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Botoşani, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, au pus în executare 7 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Botoşani, la persoane bănuite de punere în circulaţie de monedă străină şi înşelăciune”, au transmis reprezentanții IPJ Botoșani.

Cei trei tineri au fost arestați după ce au pus în circulație bancnote de 50 şi de 100 de euro false.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada martie – iulie 2022, trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, din județul Botoșani, ar fi efectuat mai multe schimburi valutare, oferind bancnote de 100 și 50 de euro, care nu aveau elementele de siguranță specifice celor autentice, mai multor persoane din județul Botoșani, care, la rândul lor, ar fi încercat să le schimbe în case de schimb valutar”, mai arată sursa citată.

Totodată, polițiștii au realizat o acțiune de prindere, în flagrant delict, a unui tânăr, de 20 de ani, din municipiul Dorohoi, fiind descoperite asupra sa 25 de bancnote de 100 și 50 de euro, precum și 9 telefoane mobile.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite 8 telefoane mobile și 4 cartele sim. 9 persoane au fost conduse la audieri, 3 fiind reținute. Ulterior, cele 3 persoane au fost arestate preventiv.

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.