ASF anunta tarifele de referinta pentru piata RCA! Vezi tarifele pe fiecare categorie de autovehicul si de asigurat

S-au anuntat tarifele RCA noi, pe fiecare categorie de autovehicul si asigurat. Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) a anuntat astazi miercuri, 17 mai 2017, tarifele de referinta pentru politele RCA, conform prevederilor OUG nr. 54/2016 si a normei privind metodologia de calcul a acestora.

In acest fel se stabileste un reper pentru tarifele de prima aferente politelor RCA. Acest tarif poate fi utilizat atat de catre consumatori, care vor avea astfel la indemana un instrument de comparatie pentru ofertele societatilor de asigurare, cat si de catre asiguratorii care doresc sa intre pe piata RCA sau de catre alte parți interesate.

Tarifele de referinta au un caracter orientativ si sunt calculate pe baza datelor cu privire la polite (perioada 2012-2016) si la daune (perioada 2010-2016), furnizate de asiguratorii autorizati sa practice RCA la data 31.12.2016.

Tarifele de referinta sunt structurate in functie de: categoriile de vehicule (autoturisme, autovehicule transport marfa, autovehicule transport persoane etc.), de tipul asiguratului (persoana juridica/persoana fizica) si de caracteristicile tehnice (capacitatea cilindrica sau puterea, masa maxima autorizata, numarul de locuri) in functie de categoria vehiculului.

Astfel, tariful de referinta pentru o polita RCA incheiata pe un an de zile de persoanele cu varsta intre 31 si 40 de ani, ce detin un autoturism cu capacitatea cilindrica cuprinsa intre 1.201 si 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de prima maxim, stabilit pentru aceasta categorie, de 610 lei.

Pentru persoane juridice ce detin un autoturism cu capacitate cilindrica intre 1.401 si 1.600 cmc, tariful de referinta este 957 de lei, fata de un tarif de prima maxim de 992 lei (-4%).

Pentru autovehiculele destinate transportului de marfa (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referinta este 7.314 lei, mai mic cu 3% fata de tariful de prima maxim stabilit pentru aceasta categorie (7.534 lei).

Pentru autovehiculele destinate transportului de persoane detinute atat de persoane fizice, cat si juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referinta are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai putin decat tariful de prima maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).

„Datele statistice utilizate in calculul tarifului de prima de referinta nu arata deviatii semnificative in daunalitate, la nivel de piata, comparativ cu datele statistice din anii anteriori, prin urmare nu exista premise de crestere a tarifelor pentru politele RCA”, se arata intr-un comunicat al ASF.

 

Politica de comentarii : Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material.


Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.


Site-ul http://www.reporterul.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.